20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSfârşit tragic pentru o prostituată româncă

Sfârşit tragic pentru o prostituată româncă

Dispărută în urmă cu o lună în oraşul francez Avignon, o prostituată româncă a fost găsită în apele râului Durance.
Giorgiana Andreea, o tânără româncă de 20 de ani, din Galaţi, plecase de lângă mama ei, Elena Manuela, pentru a se prostitua în Franţa, împreună cu două verişoare. Mamei îi spusese că îşi va cauta o slujbă de menajeră şi că-i va trimite câteva sute de euro pe lună.
În seara de 23 mai, ea a fost văzută pentru ultima dată de verişoarele ei, Diana şi Iulia, cu care împărţea acelaşi trotuar. Se urcase în maşina unui client, un Renault Clio albastru, condus de un tânăr maghrebian.
Luni după-amiază, după o lună de căutări, fata a fost găsită decapitată. Au fost identificate două brăţări, un piercing şi o lenjerie intimă neagră, prelevate de pe un corp aflat în descompunere, găsit de trei pescari pe malul râului Durance, duminică dimineaţă.
În ultimele patru săptămâni, anchetatorii au efectuat numeroase investigaţii. Mai mulţi bărbaţi au fost audiaţi, însă doar trei au atras atenţia poliţiei, dintre care doi români şi un maghrebian.
Ofiţerii care s-au ocupat de caz susţin că nu au fost găsite urme de violenţă pe corpul victimei, deşi fusese decapitată. Capul tinerei, găsit sub corp, s-ar fi desprins în urma atacurilor animalelor. Potrivit anchetatorilor, trupul a plutit în râu timp de o lună, criminalii debarasându-se destul de repede de el.
Raportul medicilor legişti urmează să fie finalizat, pentru a determina exact cauza morţii tinerei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII