17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGuvernul impozitează în orb

Guvernul impozitează în orb

Ministerul Finanţelor nu are o fundamentare a cifrelor pe baza cărora s-a stabilit impozitul minim. Oficialii săi susţin că impozitul este o măsură corectivă şi nu reprezintă o creştere a fiscalităţii. Firmele cu proiecte în derulare din fonduri europene ar putea fi scutite de la plata birului.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) nu are în prezent o bază de date şi o fundamentare a cifrelor care s-au luat în calcul la stabilirea grilei privind impozitul minim, a declarat ieri secretarul de stat din ministerul de resort, Cosmin Coman.
„În ceea ce priveşte o bază de date, o fundamentare a cifrelor, sunt de acord că avem nevoie. Am discutat cu partenerii de dialog şi am căzut de acord asupra acestor tranşe“, a spus Coman, la conferinţa „Mediafax Talks about SMEs“. El a arătat că impozitul minim a fost introdus ca o măsură corectivă. „E foarte important să asigurăm acelaşi nivel şi pentru cei buni, şi pentru cei răi“, a subliniat Coman, menţionând că nivelul fiscalităţii nu este ridicat, România aflându-se pe al cincilea loc din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte impozitul pe profit.
În plus, la începutul săptămânii trecute, ministrul de finanţe, Gheorghe Pogea, declara că statul va încasa 350 de milioane de lei din impozitul forfetar în ultimele şapte luni ale acestui an. El a explicat că scopul introducerii impozitului forfetar este acela de a înlocui „o bază volatilă“ pe care se sprijină bugetul cu una controlată şi, totodată, să elimine sustragerile de la plata acestor contribuţii. „Am calculat că vom obţine în total o sumă de 350 de milioane de lei din aplicarea acestui impozit în 2009“, spunea ministrul de finanţe.
Gheorghe Pogea a venit cu o cifră, dar nu a specificat nici de data aceasta pe ce date s-a bazat când a calculat valoarea impozitului pentru anul 2009. Cert este faptul că Ministerul Finanţelor face nişte calcule fără a publica baza de date în urma cărora au ieşit aceste sume.
Pe de altă parte, ministrul pentru IMM-uri, Constantin Niţă, a declarat că guvernul a introdus un impozit minim pe cifra de afaceri şi nu unul forfetar, obligând firmele care nu au profit să plătească minimum 500 de euro la buget. Niţă se declară solidar cu guvernul în decizia de a introduce acest tip de impozit, deoarece situaţia economică o impune. „Impozitul forfetar prevede o detaliere pe activitate şi pe modul unde este locată societatea respectivă“, a declarat Constantin Niţă, prezent la conferinţa de presă.

Start-up-urile nu vor fi afectate

Secretarul de stat a mai declarat că impozitul minim este o măsură temporară şi nu reprezintă o creştere a fiscalităţii. „Aş vrea să subliniez că impozitul minim este o măsură cu caracter limitat temporal“, a afirmat Coman. El nu a precizat perioada de aplicare a acestui impozit. Coman a menţionat că impozitul minim nu creşte nivelul fiscalităţii din România, întrucât se poate opta în continuare pentru plata unuia reprezentând 16% din profit. „Nu cred că există o logică pentru care un agent economic să producă pierderi trei ani la rând şi să continue să le aibă“, a spus Coman. El a adăugat că introducerea impozitului minim nu va afecta start-up-urile, nu va funcţiona pentru cei care îşi suspendă legal activitatea şi pentru contribuabilii care au fost inactivi şi şi-o reiau. Coman a explicat că introducerea impozitului minim nu reprezintă o nouă taxă, deoarece a rămas acelaşi impozit pe profit şi pe venit. „Discuţiile cu partenerii sociali au fost definitorii în stabilirea tranşelor, nu statisticile“, a mai spus oficialul de la MFP.

Impozitul se aplică de la 1 mai 2009

Firmele înfiinţate în acest an pentru investiţii din fonduri europene nerambursabile, care nu au deocamdată cifră de afaceri, ar putea fi scutite de plata impozitului minim, potrivit secretarului de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Cosmin Coman. „În cazul proiectelor în derulare, cu firme înfiinţate special cu scopul investiţiilor din fonduri nerambursabile, poate vom prevedea o clauză specială. Mai aşteptaţi puţin normele“, a spus Coman, răspunzând la o întrebare adresată de un consultant din domeniu.
El a afirmat că nu a fost luată în calcul o asemenea variantă, deşi a recunoscut că în procesul de aprobare a proiectelor, mai ales pentru întreprinderile mici şi mijlocii, există întârzieri destul de mari. În plus, acesta a subliniat faptul că impozitul minim se va aplica numai de la 1 mai 2009. „Vreau să lămuresc ceva,  deoarece am văzut că au apărut zvonuri că impozitul se va aplica retroactiv. Impozitul minim se va aplica numai de la 1 mai 2009, pentru veniturile obţinute de la acea dată“, a explicat Cosmin Coman.
Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Codului Fiscal a fost publicată, iar Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect, aflat în dezbatere publică, pentru stabilirea normelor de aplicare a actului normativ.

Pogea: Impozitul forfetar nu va băga în faliment mii de firme

Ministrul de finanţe, Gheorghe Pogea, a explicat ieri, în plenul reunit al celor două Camere, că impozitul forfetar nu va băga în faliment mii de firme, aşa cum se susţine, şi că acesta reprezintă o „atitudine corectă“, pe care ar trebui să o aibă toţi contribuabilii din România. „Problema este că noi (guvernul – n.r.) dorim să avem un tratament egal cu al contribuabililor. Acest impozit minim, care înseamnă 500 de euro pe an, nu este în măsură să bage în faliment, aşa cum se susţine, miile de firme, ba, dimpotrivă, nu reprezintă decât o atitudine corectă pe care ar trebui să o aibă toţi contribuabilii din România faţă de contribuabilii oneşti“, a explicat Pogea, la dezbaterea ordonanţei privind rectificarea bugetară.
El a arătat că şi-a petrecut peste 20 de ani în economia reală şi în nici un caz, ca ministru al finanţelor, nu poate să facă un gest care să bage în faliment firmele, aşa cum se susţine. „Rectificarea bugetară prevede o ajustare a veniturilor în sensul creşterii cu 1,37 miliarde sau 0,25% din PIB şi se referă în principal la mult dezbătutul impozit forfetar, care este impozit minim. Acesta nu afectează în nici un fel elementele de fiscalitate sau faptul că un contribuabil doreşte să îşi menţină, dacă are microîntreprindere, cota de impozitare de 3% pe venitul acestora. Totodată, rămâne impozitul de 16% pe profit“, a adăugat Pogea.
Ministerul Finanţelor are în vedere eliminarea contului unic de plată a contribuţiilor datorate de firme şi revenirea la sistemul conturilor diferenţiate pentru fiecare obligaţie, a mai declarat secretarul de stat în MFP, Cosmin Coman. „Este mult mai bine să lăsăm firmele să aleagă cât şi ce contribuţii plătesc şi să nu se facă distribuţia discreţionară din contul unic“, a spus Coman. El a precizat că modificarea este analizată de minister şi că nu poate înainta un termen în care se va reveni la plata contribuţiilor în conturi separate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII