9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTârg de Paşte pe Calea Unirii

Târg de Paşte pe Calea Unirii

Muzeul Olteniei a organizat prima ediţie a Târgului de Paşte. Începând de ieri, timp de două zile, craiovenii pot să admire şi să cumpere produsele meşterilor populari, artizani de valoare atât din Oltenia, cât şi din întreaga ţară.

Directorul Muzeului Olteniei, dr. Florin Ridiche, a declarat oficial deschis ieri, la orele prânzului, Târgul de Paşte, primul de acest gen din Cetatea Banilor. Manifestarea, o exprimare specifică (muzeologică) menită să consoneze atât cu sentimentul profund religios al sărbătorii, cât şi cu ideea de renaştere, de bucurie, de primăvară, se circumscrie ideii de dar, de a dărui şi de festiv, materializată prin cel mai frumos, simbolic şi tradiţional cadou de Paşte pe care craioveanul îl poate oferi celor dragi. La reuniunea tradiţională au fost invitaţi să participe 20 de meşteri populari, printre care sticlari, ceramişti, încondeietori, ţesători, iconari, lemnari, dar şi meşterii care fac turtă dulce, kurtos, pască şi cozonac sau alte dulciuri specifice Sărbătorii Pascale.

De la turtă dulce, la ouă încondeiate

Incursiunea printre standurile meşterilor prezenţi la Târgul de Paşte de pe Calea Unirii începe cu o vizită în lumea dulciurilor. Turta dulce în formă de căsuţă, iepuraş, fluture, ouă cu mesajul „Hristos a înviat“ este primul lucru care le face celor mici cu ochiul. Nu lipsesc de pe mesele meşterilor nici goblenurile cu teme religioase, ouăle din zahăr la 25 de lei, icoanele de la Câmpulung, dar şi piesele tradiţionale de la Săpânţa. Dacă v-aţi gândit cumva să-i faceţi soacrei un cadou, puteţi alege o machetă a unei cruci din Cimitirul vesel, cu următorul mesaj: „Soacră-mea zace aici, / Voi, ce treceţi pe aici, / Aveţi grijă, n-o treziţi, /Că acasă dacă vine, / Iară-i cu gura pe mine“. La acelaşi stand, pentru prietenul dumneavoastră cu comportament de Don Juan veţi alege cu siguranţă piesa cu mesajul: „Mi-or plăcut femeile / Ca la albină florile“, iar celui cu drag de păhărel un mesaj de genul: „Ţuica e curat venin, / Ea aduce plâns şi chin, / Că şi mie mi-a adus, / Moartea sub picior m-o pus“, „Pălinca-i bună de prune / Multă în pământ te pune“. Preţul lor – 35 de lei.
Alt popas la alt stand vă va aduce în faţă obiecte de ceramică ale artiştilor craioveni. Impresionante sunt şi icoanele pictate pe sticlă. Preţul lor variază de la 70 la 120 de lei, în funcţie de mărime. Dacă vreţi să vă decoraţi bucătăria în stil tradiţional, puteţi alege linguriţe din lemn de cireş, nuc sau salcie, găvane şi linguri de diferite mărimi la 12 lei, găvane cu pisălog la 18 lei, taiere ornamentale la 8 lei, medalioane şi cruciuliţe, pentru a le oferi celor dragi, la preţuri care variază între 5 şi 35 de lei. Candelele din lemn la 35 sau 40 de lei pot constitui şi ele un cadou.
Atrag atenţia şi cuceresc ochiul şi icoanele din ipsos cu „Simbolul credinţei“, „Tatăl nostru“ frumos inscripţionate, ce pot fi achiziţionate la 15 lei. Şi pentru că Sărbătoarea Pascală nu poate exista fără tradiţionalele ouă, la standul meşterilor din Suceava veţi găsi ouă de struţ cu măiestrie încondeiate, altele de gâscă având motive specifice zonei la 15 lei sau de găină în diferite culori, la 7 lei.
Şi Terpeziţa şi-a trimis reprezentantul, care le-a adus craiovenilor ocarinele, din care le mai cântă din când în când. Cei care vor să-i calce pe urme pot achiziţiona o ocarină mică la 20 de lei, una mijlocie la 30 de lei, iar una mare la 40 de lei. Doamnele pot rezolva repede problema cu cozonacii şi pasca, aceste produse putând fi achiziţionate de la standul Colegiului tehnic de industrie alimentară. Cu numai 10 lei, cozonacul cu stafide poate sta pe masa de Paşte, la fel şi cel sub forma unui miel, care poate încânta oaspeţii. Alături se va aşeza pasca tradiţională, în schimbul sumei de 25 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS