10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDefileul Jiului, curăţat de deşeuri

Defileul Jiului, curăţat de deşeuri

Aproximativ 500 de persoane au adunat 30 de tone de deşeuri de pe o suprafaţă de 25 de kilometri din Defileul Jiului, în cadrul unei acţiuni de ecologizare iniţiate de Prefectura şi Consiliul Judeţean Gorj, în colaborare cu Agenţia pentru Protecţia Mediului.  

La acţiunea în cadrul căreia au fost igienizaţi 25 de kilometri din Defileul Jiului şi albia râului Jiu au participat aproximativ 500 de persoane: 200 de elevi de la Liceul Teoretic Bumbeşti Jiu, 30 de studenţi ai Universităţii „Constantin Brâncuşi“, peste 70 de pompieri şi jandarmi, angajaţi ai Consiliului Judeţean Gorj şi ai Primăriei Bumbeşti-Jiu, dar şi peste 100 de angajaţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA), Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), ai Parcului Defileul Jiului, Salvamont şi ai poliţiei. La ecologizare au mai participat prefectul Ion Florescu şi subprefectul Marcel Romanescu.
„Fiecare participant a primit saci şi mănuşi menajere şi tot traseul de 25 de kilometri a fost împărţit în cinci tronsoane. Elevii şi-au făcut foarte bine treaba, acţiunea a fost de succes, în urma noastră rămânând o curăţenie exemplară. Toată lumea care a trecut prin defileu ne-a felicitat pentru iniţiativă. Am avut parte de o zi cu vreme frumoasă. Am hotărât împreună cu prefectul că îi vom premia cu câte o diplomă pe toţi cei care au participat la această acţiune şi la cele de plantare de arbori. Cu toţii ar trebui să protejăm mediul“, a declarat Gheorghe Fometescu, directorul APM Gorj.

Fluturaşi pentru trecători

Sacii în care au fost strânse cele 30 de tone de deşeuri au fost transportaţi la groapa ecologică de gunoi a municipiului Târgu Jiu. De asemenea, toţi conducătorii auto care au trecut prin Defileul Jiului în intervalul orar 9.00-14.00 au primit de la angajaţii SGA Gorj fluturaşi informativi prin care erau învăţaţi să nu arunce la întâmplare deşeurile. „Am dorit să împărţim celor care trec prin defileu, cu maşina sau pe jos, câţiva fluturaşi prin care să îi învăţăm cum să aibă grijă de mediu, să trezim conştiinţa fiecăruia. Turiştii sau trecătorii nu trebuie să arunce la întâmplare sticle goale, pungi, hârtii, întrucât acestea dăunează mediului. Am lăsat în urma noastră curăţenie şi sper ca şi turiştii să facă la fel“, a spus Gheorghe Fometescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII