22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiovean condamnat în SUA pentru phishing

Craiovean condamnat în SUA pentru phishing

Un tribunal din districtul american Connecticut a condamnat luni un craiovean la patru ani şi două luni pentru phishing. Acesta a fost cercetat alături de alte peste 30 de persoane pentru comiterea de fraude prin intermediul internetului.

 

Ovidiu Ionuţ Roman, de 23 de ani, din Craiova, a fost arestat în Bulgaria, în baza unui mandat internaţional, pe 6 iunie 2007 şi a fost extrădat în SUA, pe 8 noiembrie, în acelaşi an. Acesta a fost acuzat de autorităţile americane, alături de alte 37 de persoane, majoritatea români, că a participat la crearea de site-uri false şi a trimis mesaje spam la mii de persoane cu scopul de a obţine informaţii personale despre datele conturilor. Roman a devenit, potrivit The Industry Standard, primul cetăţean străin condamnat de autorităţile americane pentru frauda pe internet cunoscută sub numele de phishing.

Anchetatorii au stabilit că membrii grupului au obţinut mii de conturi şi date asociate unor cărţi de credit şi debit prin intermediul internetului, folosind phishing-ul. Aceştia trimiteau e-mail-uri pentru a atrage deţinătorii de conturi bancare către pagini web identice cu cele ale unor instituţii bancare şi financiare legitime. „Victimele" erau invitate să posteze codurile de acces şi alte informaţii personale în sau prin intermediul acestor pagini. După ce erau sustrase datele, acestea erau introduse pe carduri clonate, cu care se scoteau bani din conturile victimelor. Conform reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, complicii învinuiţilor care au creat şi operat paginile de „phishing" şi au trimis mesajele pe e-mail, spam sau alte mesaje frauduloase au fost localizaţi în România şi în alte state şi au conlucrat cu complici din SUA, inclusiv cu liderii grupului, Seoung Wook Lee şi Hiep Thanh Tran.

Condamnat la patru ani şi două luni de închisoare

Ovidiu Ionuţ Roman a pledat vinovat pentru acuzaţia de fraudă, la începerea procesului, în ianuarie, iar luni, un tribunal din districtul american Connecticut l-a condamnat la patru ani şi două luni de închisoare. Procurorii au estimat că el este vinovat de crearea unui prejudiciu de 400.000 de dolari prin folosirea phishing-ului. În acest caz au mai fost arestaţi Ciprian Dumitru Tudor, Mihai Cristian Dumitru, Petru Bogdan Belbiţa, toţi din Craiova, şi Radu Mihai Dobrică, Cornel Ionuţ Toniţa şi Cristian Năvodaru, din Galaţi.

Pe lângă mandatul din Connecticut, Ovidiu Ionuţ Roman este acuzat în dosare similare şi în California. Alt craiovean arestat pentru infracţiuni similare este Ştefan Sorin Ilinca, de 22 de ani.

Acesta a fost reţinut în luna mai 2008, în urma unei cereri de comisii rogatorii din partea autorităţilor judiciare ale SUA, având ca scop identificarea membrilor unui grup infracţional aflaţi în România, a unor adrese IP şi efectuarea unor percheziţii domiciliare. Craioveanul a fost reţinut în urma unei percheziţii domiciliare efectuate de BCCO Craiova şi jandarmii din cadrul Brigăzii de Intervenţie Specială „Vlad Ţepeş".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

19 COMENTARII