9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFurtul de identitate, oprit de notari

Furtul de identitate, oprit de notari

De la începutul lunii mai, notarii vor avea posibilitatea să confrunte cărţile de identitate ale persoanelor care merg să facă înscrisuri cu datele din sistemul Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru a se evita abuzurile.

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România sunt pe punctul de a încheia un protocol pentru a încerca să diminueze efectele furtului de identitate. Protocolul presupune ca datele de identificare ale persoanelor care merg la notarii publici să fie verificate pe loc de către aceştia, pentru a se evita situaţiile în care unele persoane folosesc datele altor indivizi atunci când încheie acte. Programul informatic care le permite notarilor accesarea bazelor de date oficiale ale populaţiei României este aproape gata, urmând ca, de la începutul lunii mai, notarii să poată face verificarea autenticităţii actelor de identitate on line. Noul sistem presupune verificarea imediată a codului numeric personal, a seriei şi a numărului actului de identitate, dar şi a pozei deţinătorului acelor date.

Notarii spun că există tentaţii

În ciuda elementelor de siguranţă de pe noile cărţi de identitate, multe persoane se dau drept altele în faţa notarilor publici şi aceştia nu au pârghiile legale să verifice pe loc. „Sperăm să putem verifica şi buletinele vechi, neschimbate de ani buni, pentru că la acelea se fac furturile de identitate: înlocuiesc poza şi folosesc datele de identificare ale altei persoane“, a spus Floriana Ştefănescu, notar în Craiova. „Sunt destul de multe cazuri în care persoanele şi-au dat altă identitate. Semăna în poză şi, de fapt, era fratele celui din acte. Spunea că acum nouă ani, când s-a făcut poza, era şi el mai tânăr… Nu aveam cum să verificăm şi îi credeam pe cuvânt. La buletinele vechi schimbă poza şi folosesc datele celuilalt. Persoanele fără locuinţă au o hârtie temporară cu o poză. Dacă mai este şi mototolită… Mai există cărţi de identitate fără nici un element de siguranţă (avem o lampă cu ultraviolete la birou). Deci, nu aveam cum să verificăm identitatea exactă a persoanelor“, a precizat Dana Tomiţă, notar în Craiova. Aceasta a mai spus că noul sistem de verificare on line a identităţii persoanelor ar trebui să cuprindă tot spectrul actelor de identitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS