18.7 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljProprietarul care fluieră a pagubă

Proprietarul care fluieră a pagubă

Aveţi pământ, dar nu deţineţi utilaje cu care să-l lucraţi? O soluţie ar fi să-l daţi în arendă unei societăţi agricole şi să primiţi bani sau produse la schimb. Atenţie însă ce firmă alegeţi, dacă nu vreţi să păţiţi ca Ion Şeuleanu, din comuna doljeană Golenţi. Omul ne-a sesizat că şi-a „închiriat“ pământul pe cinci ani, dar nu a primit nici un leu de la arendaş pe motiv că a fost secetă.

Şeuleanu a încheiat în anul 2000 un contract de arendă cu Asociaţia Agricolă Înfrăţirea Basarabi, prin care îi dădea acesteia în administrare o suprafaţă de 6,88 hectare de teren. Pentru aceasta, arendatorul, adică Şeuleanu, urma să primească până la 600 de kilograme de grâu anual sau echivalentul în bani. Potrivit contractului, în caz de calamitate, suma de plată se reducea în funcţie de gradul de calamitate constatat de organele care au asigurat cultura. Vremea a trecut, arendaşul a cultivat pământul, a primit şi subvenţii guvernamentale pentru culturi, dar nu i-a dat lui Şeuleanu nici măcar un bob de grâu. Supărat, omul a notificat Asociaţia să-i plătească partea ce i se cuvenea. „În termen de zece zile de la data primirii prezentei, vă rog să îmi achitaţi suma de 102.168.000 de lei (vechi – n.r.) reprezentând totalul de plată pentru anii 2000-2003“, se arată în notificarea transmisă în ianuarie 2004. Nu a primit nici un răspuns. Atunci, Şeuleanu l-a mandatat pe Ştefan Mihai să dea Asociaţia în judecată, lucru care s-a şi întâmplat în 2004. Judecătoria Calafat a obligat Asociaţia să-i plătească acestuia mai multe sute de lei, dar hotărârea a fost contestată la Tribunalul Dolj, instanţă care a casat sentinţa judecătoriei şi a trimis cauza spre rejudecare. Judecătoria Calafat a mai judecat o dată şi a stabilit ca Asociaţia Înfrăţirea să plătească arendatorului 2.100 de lei, sentinţă care, de această dată, nu i-a convenit lui Ştefan Mihail. Acesta a făcut recurs la Tribunal, care a casat şi această hotărâre, trimiţând-o din nou la rejudecare. Judecătoria Calafat a judecat a treia oară plângerea lui Ştefan, căruia i-a dat câştig de cauză. După trei ani de procese şi plimbat dosarul între instanţe, soluţia a rămas definitivă şi irevocabilă. Potrivit acesteia, Asociaţia Înfrăţirea a fost obligată la plata a 3.165 de lei.

A executat praful de pe tobă

Cu hotărârea în braţe, Ştefan Mihail a încercat să intre în posesia banilor. Şi-a angajat executor judecătoresc, dar acesta nu a mai avut ce să execute, pentru simplul motiv că, între timp, Asociaţia şi-a dat duhul cu acordul membrilor săi. Când a mers la faţa locului, executorul a fost informat că arendaşul îşi încetase activitatea încă din anul 2005. „La momentul de faţă, Asociaţia nu mai are bunuri mobile sau imobile“, se arată în procesul-verbal al executorului din 28 ianuarie 2008. Potrivit documentelor, reprezentantul Asociaţiei, Ion Colcea, a convocat o adunare prin care a cerut încetarea activităţii, din cauza pierderilor mari de recoltă din anii 2002 şi 2003, care au dus la neplata datoriilor către bugetul statului, a firmei de asigurare şi altor parteneri de afaceri. Aceştia au scos la licitaţie şi au vândut bunurile Asociaţiei, proprietarii de pământ dat în arendă rămânând, în schimb, cu buzele umflate. După trei ani de procese şi fără un leu primit pentru terenul său, Ştefan Mihail a făcut plângere penală împotriva Societăţii şi a administratorului acesteia. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus însă neînceperea urmăririi penale. În această situaţie, Ştefan Mihail nu poate decât să fluiere a pagubă. Singura soluţie de a recupera banii ar fi să ceară atragerea răspunderii materiale a administratorului, lucru pe care nu l-a făcut încă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU