20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAdio, dar te omor când te prind!

Adio, dar te omor când te prind!


Telenovela Andrei Braun – Mihaela Roibu s-a transformat în coşmar pentru poliţiştii Secţiei 4 din Craiova. Cu 18 dosare penale la activ pentru că a distrus maşini, a tras cu pistolul şi a terorizat o familie, juniorul Braun a scăpat de arest pentru că legea română este şubredă. În plus, deţine şi certificat medical care spune că are discernământ diminuat.

 

Despre faptele de arme ale junelui Andrei Braun, fiul directorului adjunct al Direcţiei pentru Sport Dolj, Nicu Braun, am relatat pe larg în numerele anterioare ale GdS. Pe scurt, Andrei a văzut negru în faţa ochilor când Mihaela, preparator universitar, i-a spus adio după şapte ani de dragoste cu năbădăi. Asta se întâmpla prin vara anului trecut. De atunci şi până acum, Andrei i-a terorizat familia ameninţând-o că o distruge. Cea mai la îndemână răzbunare au fost SMS-urile, în care tânărul iubăreţ înjura, spurca, blestema. Apoi a trecut la fapte mai rele. Îi urmărea permanent prin oraş pe membrii familiei. Ulterior a început să taie cauciucurile şi să spargă geamurile maşinilor. Totul a culminat cu împuşcarea tatălui Mihaelei cu un pistol cu gaze în plină stradă, ziua în amiaza mare. Toate vitejiile au fost cuprinse de poliţiştii Secţiei 4 în 13 dosare penale. „Nu ştim ce să-i mai facem. Am vorbit cu el, l-am luat cu frumosul. Ne-a sunat şi tatăl lui disperat. Ca poliţist, mi-aş dori să-l arestez acum, dar nu avem cum. Mi-am pierdut zile şi nopţi discutând cu Andrei, dar degeaba“, spunea cu ceva vreme în urmă subcomisarul de poliţie, adjunctul şefului Secţiei 4, Silvian Modrângă.

Poliţiştii au înaintat dosar la Parchet cu propunere de trimitere în judecată, verdict însuşit şi de procurori. Aşa se face că Andrei Braun a fost trimis în judecată, primul termen urmând să se judece peste câteva zile. Pentru a înţelege comportamentul violent al tânărului, poliţiştii l-au trimis să se controleze la cap la Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova.

„Am făcut adresă către Institutul de Medicină Legală, iar ei au spus să-l trimitem la Spitalul de Neuropsihiatrie pentru concluzii de specialitate“, a spus Modrângă. Zis şi făcut. Pe 8 octombrie, juniorul s-a internat la Clinica de Psihiatrie 1 şi a fost externat după o săptămână cu diagnosticul „tulburare psihotică acută la o personalitate de tip instabil-impulsiv“. Potrivit IML, Andrei Braun, de 26 de ani, „are discernământul faptelor şi al consecinţelor acestora diminuat şi l-a avut diminuat şi în perioada săvârşirii faptelor (26.08 – 2.10.2008), după cum se arată în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică. Dar ce înseamnă asta vă explicăm puţin mai încolo. Din această cauză, poliţia i-a reţinut permisul, dar acest lucru nu l-a impresionat defel pe Andrei. S-a urcat la volan şi a fost prins în trafic, alegându-se cu alte dosare penale.

Cu toporul la brâu, pe strasse…

 

După ce s-a finalizat munca de urmărire penală şi dosarul a ajuns la Judecătorie, oamenii legii şi familia Roibu au răsuflat oarecum uşuraţi, sperând că Braun Jr. îşi va băga minţile în cap. Dar de unde! Înfuriat parcă de numărul mare de dosare penale deschise pe numele lui, Andrei a reînceput ofensiva. A doua zi de Crăciun a dat o raită cu maşina prin faţa casei familiei Roibu şi a văzut un autoturism pe care nu-l cunoştea parcat în faţa curţii. A luat toporul din maşină şi a început să „căsăpească“ autoturismul cu pricina. A spart geamurile, a tăiat capota, apoi s-a urcat liniştit în maşina sa şi a plecat la Clubul „Voinţa“, acolo unde l-au şi găsit poliţiştii chemaţi în ajutor. Dus la secţie, Braun Jr. şi-a recunoscut senin fapta. Ştiind că nu judecă bine decât pe alocuri, poliţiştii l-au trimis din nou la clinica de psihiatrie. Andrei a tulit-o, însă, după doar o zi de internare, pretextând că pleacă să-şi ia haine de acasă. Şi dus a rămas. În zadar au încercat oamenii legii să dea de el. Acesta parcă a intrat în pământ.

„Când îl vom găsi, o să-l trimitem din nou la spital. Avem deja propunerile făcute de internare“, a declarat subcomisarul Silvian Modrângă.

 

Poliţiştii, legaţi de Cod

 

„Campion“ incontestabil la numărul de dosare penale la Secţia 4, Andrei Braun pare o „bombă socială“ gata să explodeze în orice moment. De ce nu a petrecut nici o zi după gratii? Pentru că nu se poate legal, au explicat poliţiştii. „Potrivit Codului de Procedură Penală, măsura reţinerii se ia în cazurile prevăzute în articolul 148, precum şi în caz de infracţiune flagrantă, oricare ar fi limitele de pedeapsă prevăzute de lege. Iar articolul 148 spune, printre altele, că o persoană poate fi arestată preventiv dacă a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de patru ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică“, a declarat subcomisarul Silvian Modrângă. Adică, deşi faptele lui Braun pot însuma zeci de ani de puşcărie, nici una dintre ele, luată individual, nu depăşeşte patru ani. Asta, în ciuda faptului că, aflat în libertate, tânărul prezintă un real pericol social. Pe Braun Jr. îl ajută acum şi diagnosticul medicilor. Indiferent ce faptă ar comite în viitorul apropiat care să fie pedepsită cu mai mult de patru ani de puşcărie, poliţiştii sunt legaţi de mâini şi de picioare, neputând recomanda decât internarea şi tratamentul. Singurul caz în care Braun poate intra după gratii este ca judecătorul să-l condamne definitiv şi să urmeze tratamentul în spital. Cealaltă variantă este ca judecătorul să-l scape de puşcărie, iar tânărul să fie internat într-un spital de genul celui de la Poiana Mare.

 

Miroase „nebunul“, că, dacă nu, rişti să o încasezi

 

Ce înseamnă de fapt „discernământ diminuat“? Că nu gândeşte clar întotdeauna. Adică, pe româneşte, dacă stai lângă el în staţia de autobuz, de exemplu, i se poate pune pata pe tine din senin şi să te taie cu cuţitul. Depinde în ce toane îl găseşti. „Potenţial, multe persoane prezintă discernământ diminuat. Dacă trăieşte într-un mediu propice şi îşi ia tratamentul, o astfel de persoană se poate vindeca. Nu înseamnă că nu gândeşte deloc, ci că anumiţi factori o pot irita şi o pot determina să acţioneze fără să mai gândească. Depinde de împrejurări. O astfel de persoană nu are autocontrolul nostru. E mai bine să stai departe de ea. Dacă în cazul lui Andrei Braun nu există o hotărâre judecătorească, nu-l putem obliga să urmeze tratament“, a declarat directorul medical al Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie, Luiza Popa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

67 COMENTARII