19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAglomeraţie în magazine

Aglomeraţie în magazine

În goana după cadouri, craiovenii au luat cu asalt unităţile comerciale, fiind atraşi în special de produsele la ofertă.

Supermarketurile din Craiova au fost luate cu asalt încă de la primele ore ale dimineţii de ieri. Oamenii au cumpărat mai ales produse din carne, preparate de patiserie şi cofetărie, sucuri şi băuturi alcoolice, dar şi fructe şi legume. Sunt nelipsite din coş carnea de porc, preparatele tradiţionale, un vin bun, fructele de sezon, cozonacii. „Nu avem timp să le preparăm noi şi este mai simplu să le luăm din supermarket“, a spus o cumpărătoare.

La mare căutare sunt şi jucăriile şi dulciurile fiindcă ele nu pot lipsi din punguţa cu daruri pentru cei mici. Păpuşi, ursuleţi de pluş, maşinuţe, diverse jocuri se îndreaptă spre sacul Moşului. „Este unul dintre piticii din povestea cu Albă ca Zăpada. Nu puteam să i-l refuz fiicei mele. De câte ori veneam la cumpărături, îl tot cerea. Acum am reuşit să-l cumpăr. Va fi fericită“, a spus Sorin Damian. Şi produsele electronice şi electrocasnice pot deveni cadouri preţioase în acest sezon. Cei care şi-au rotunjit veniturile fie cu o primă, fie cu tichete-cadou îşi pot permite să achiziţioneze un laptop, un LCD, un robot de bucătărie şi, de ce nu, o maşină de spălat nouă sau un frigider.

 

„Nu am uitat nimic?“

 

Craiovenii nu se dezmint şi preferă să îşi cheltuiască şi ultimul bănuţ, numai să aibă masa îmbelşugată. Unii sunt la a doua sau a treia rundă de cumpărături şi, probabil, vor veni şi în Ajunul Crăciunului, ca să fie siguri că nu le-a scăpat nimic.

Pe culoarele dintre rafturi, cărucioarele sunt încărcate cu fel şi fel de produse. Listele sunt citite şi recitite. „Sigur nu am uitat nimic?“ este întrebarea frecventă. După ore întregi de colindat vine partea cea mai grea: coada la casă. „Stau de 45 de minute la rând. Ştiam ce mă aşteaptă şi am încercat să ajung mai devreme, dar tot este aglomerat“, a spus Marian Toma, cumpărător.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII