18.1 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjStop şmecheriilor bancare!

Stop şmecheriilor bancare!

GORJ. Gorjenii au început să facă sesizări la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, fiind nemulţumiţi de bănci. Săptămânal se înregistrează cel puţin cinci sesizări. „Înregistrăm reclamaţii şi cu siguranţă vom avea şi în continuare sesizări din partea oamenilor cu privire la serviciile bancare“, a declarat Mihaela Răducan, inspectoare-şefă a OJPC Gorj.

Primele sesizări au fost înregistrate în a doua jumătate a lunii octombrie, când cinci gorjeni s-au adresat inspectorilor OJPC pentru a reclama majorarea comisioanelor sau a dobânzilor la bănci.

Potrivit Mihaelei Răducan, şefa OJPC Gorj, cetăţenii s-au trezit că sunt obligaţi să plătească rate mult mai mari decât în lunile anterioare, cu toate că acest lucru nu era trecut în contracte. „Băncile percep acum dobânzi cu până la cinci procente mai mari. Ştiind însă de la început ce dobândă are o bancă, te poţi duce la alta. BNR nu are competenţe în apărarea consumatorului, aşa că ne vom ocupa noi de acest lucru“, a afirmat Mihaela Răducan. Aceasta le recomandă cetăţenilor care se consideră înşelaţi de bănci să facă reclamaţie la sediul OJPC Gorj. Reprezentanţii instituţiei spun că, dacă oamenii care au luat bani din bănci observă că le-au fost majorate ratele nejustificat pe durata derulării unui credit, pot să le acţioneze în instanţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS