22.3 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalRomânia politică, locul unde orice este posibil

România politică, locul unde orice este posibil

Crearea unei coaliţii în vederea formării următorului guvern îi face pe politicienii de stânga şi pe cei de dreapta să uite de vechile dispute. Toate partidele promovează în prezent o politică a uşilor deschise, lăsând loc pentru orice negocieri care le-ar aduce la conducerea executivului.

 

Preşedintele PD-L, Emil Boc, a declarat că partidul pe care îl reprezintă preferă o „alianţă de dreapta“, dar că nu exclude nici o variantă de guvernare.

Emil Boc a explicat ieri că rezultatele obţinute de PD-L la alegeri îl plasează pe primul loc pe scena politică şi că obiectivul partidului este să obţină guvernarea şi să-şi susţină, din această poziţie, priorităţile anunţate în campania electorală. El a mai spus că prima opţiune în vederea formării unui guvern este PNL.

Emil Boc a menţionat, de asemenea, că „fuziunea cu PLD a fost o fuziune de succes, care astăzi îşi arată roadele“.

Liderul democrat-liberal a declarat că obiectivul PD-L este „obţinerea guvernării şi impunerea priorităţilor“ din programul PD-L în cel de guvernare. Boc a precizat că PD-L doreşte să înceapă negocierile cu PNL, ca primă opţiune. „Soluţia naturală, prima opţiune este PNL, în vederea obţinerii majorităţii (…). Sperăm că şi PNL va citi ceea ce românii au votat“, a adăugat Emil Boc.

El a precizat însă că apropierea de PNL nu este singura opţiune la îndemâna PD-L. „Aceasta este prima opţiune a PD-L, dar, evident, nu şi ultima, şi în funcţie de negocierile care vor avea loc vom asigura o majoritate stabilă în parlament pentru a avea un guvern solid în perioada dificilă care se anunţă“, a apreciat el.

„Echipa centrală din conducerea PD-L este formată din cinci lideri şi, dacă va aprecia necesar, va invita în funcţie de context şi alţi lideri ai PD-L“, a precizat Boc.

 

Năstase: Un guvern cu PD-L ar duce la „topirea“ PSD în partidul-stat

 

În ceea ce priveşte PSD, dacă în urmă cu două zile Ilie Sârbu declara că PSD „ar vrea o alianţă cu PD-L“, Adrian Năstase a spus ieri că un guvern alături de democrat-liberali ar duce la „topirea“ pesediştilor în „partidul-stat“ al lui Emil Boc. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD a mai spus că PD-L va prelua treptat oamenii şi energia social-democraţilor, deputatul pledând în acelaşi timp pentru negocieri demne. Fostul premier a susţinut că o coaliţie de guvernare a PSD cu PD-L ar duce la aşezarea social-democraţilor sub umbrela preşedintelui, care l-ar distruge sau l-ar folosi pentru scopurile sale personale. „Sigur, până la urmă, în momentul intrării într-o formulă de guvernare cu PD-L, în care în mod evident PD-L ar avea şi preşedintele ţării, şi primul-ministru, ar avea şi serviciile de informaţii, şi procurorii de la DNA, PSD sigur că ar avea o soartă dificilă în a-şi menţine identitatea şi ar risca să se topească până la urmă în formula aceasta a partidului-stat, care ar prelua şi oamenii, şi substanţa, şi energia acestui partid”, a spus Năstase, care, în vremea în care a fost prim-ministru, a fost criticat prin intermediul aceleiaşi sintagme de către opoziţie.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a primit ieri mandat să înceapă discuţiile cu partidele politice intrate în parlament, care să conducă la o „stabilitate parlamentară importantă“ pentru viitorul guvern. Ieri, înainte de discuţiile din Biroul Permanent extins, lideri precum Ilie Sârbu, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc sau Miron Mitrea pledau pentru negocieri cu PD-L. Între timp, declaraţiile pro-PD-L s-au estompat. Astfel, miercuri seară, preşedintele de onoare, Ion Iliescu, a declarat că, din punctul său de vedere, soluţiile pe care le are partidul în acest moment sunt un guvern cu PNL sau rămânerea în opoziţie.

 

Antonescu: PD-L, partid de oportunişti

 

Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu a declarat ieri că PD-L „rămâne acelaşi partid de oportunişti“ şi că PNL va discuta – „atât cât vom discuta“- despre o formulă de guvernare doar pe baza elementelor de program şi de doctrină.

„Reprezentanţi ai PD-L au vorbit insistent şi demagogic de victoria dreptei. PD-L rămâne acelaşi partid de oportunişti, pentru care singurul interes este acela de a veni la guvernare cu oricine, în orice condiţii“, a spus Crin Antonescu, comentând cele mai recente declaraţii ale liderilor PD-L şi PSD.

Antonescu a subliniat că „singurul partid autentic de dreapta e PNL“ şi că mandatul conducerii formaţiunii, la negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare în vederea guvernării, este să poarte discuţii „doar pe baza elementelor de program şi de doctrină“. El a precizat că PNL va discuta -„atât cât vom discuta“ – pe baza acestui mandat atât cu partidele parlamentare din România, cât şi cu preşedintele Traian Băsescu, la consultările de la Cotroceni.

 

Liderii PSD s-au contrazis pe tema convocării unui congres în care actuala conducere să-şi depună mandatul

 

Lideri ai PSD precum Titus Corlăţean, Liviu Dragnea şi Marian Vanghelie au susţinut ieri că ideea unui congres vehiculată de Miron Mitrea sau Ion Iliescu afectează capacitatea de negociere a partidului, dar Mitrea a precizat că s-a referit la un congres ordinar, care ar trebui să aibă loc în ianuarie.

Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a declarat ieri că un congres extraordinar în perioada următoare nu se impune şi a susţinut că o astfel de propunere, în pline negocieri de intrare la guvernare, diminuează capacitatea de negociere a PSD. Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat în cursul acestei săptămâni pentru NewsIn că la viitorul congres, unde va fi desemnat candidatul pentru prezidenţiale, actuala conducere trebuie să-şi depună mandatul şi să se facă o analiză a rezultatelor de la alegeri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS