La doi ani după ce gospodăria i-a fost inundată, Ilie Ştefan încă aşteaptă ca materialele primite atunci de la guvern şi adăpostite în incinta Căminului Cultural să fie folosite la ridicarea casei sale. Între timp, cimentul are termenul de garanţie expirat, iar din cărămizi, bărbatul acuză că a început să se fure. Din incompetenţă şi indiferenţă, administratorii comunei n-au mişcat un deget.
Ca o glumă proastă s-a desfăşurat ultima perioadă din viaţa familiei Ştefan din Întorsura doljeană. Povestea pare desprinsă din teatrul absurdului, iar fostul primar, Tudor Florea, este personajul reprezentativ al locului: întors, ca şi denumirea comunei. Lucrurile sunt simple: o casă inundată şi aproape căzută; materiale de construcţie, de la căpriori, ciment şi cărămidă, la geam termopan, toate păstrate în clădirea Căminului Cultural. Guvernul a alocat bani pentru ridicarea unei noi locuinţe. Vreme de doi ani însă nu s-a mişcat o scândură, ba, mai mult, la sfârşit de an, fondurile destinate construcţiei s-au întors de unde au venit pentru că n-au fost folosite în timp util. Aşadar, Primăria Întorsura a avut materialele, a dispus de bani, a avut şi timp. Însă nimeni nu a fost tras la răspundere, nimeni nu a plătit pentru incompetenţă în serviciul public, pe bani publici. Acum, cimentul s-a învechit şi nu mai poate fi utilizat, iar cărămizile par să se împuţineze. Un bărbat şi mama sa, imobilizată la pat, locuiesc într-o cameră al cărei tavan este sprijinit de lemne, zidurile putând oricând să se surpe. Pentru a nu pune în pericol viaţa copiilor care trec prin apropiere în drum spre şcoală, fostul viceprimar a cerut ca alimentarea cu energie electrică să fie tăiată. Fratele lui Ilie şi fiica acestuia, care nu poate merge, au plecat să stea cu chirie, de teama morţii.
Misterul primarului
Are 61 de ani. Mama sa, de 84, nu se mai ridică din pat de aproape un an. Are un frate cu handicap şi o nepoată ale cărei picioare refuză să o asculte, deplasându-se numai în cărucior. Din martie 2006, de când pârâul Jivan, care trece prin spatele grădinii sale, s-a revărsat, Ilie Ştefan a rămas cu cele două camere prăvălite. Nu pentru că nu i-ar fi luat nimeni în seamă necazul, ci pentru că angajaţii primăriei şi aleşii locali au fost indiferenţi. Altfel nu se poate explica exact cum, vreme de doi ani, materialele necesare ridicării unei case noi au rămas în incinta Căminului Cultural, iar banii alocaţi de la guvern au făcut cale întoarsă pentru că n-au fost folosiţi. Opiniile care vizează sumele alocate diferă, însă un lucru este unanim acceptat: vina îi aparţine fostului primar. Aşa susţine actualul edil-şef, aşa spun fostul viceprimar şi angajaţii Primăriei Întorsura: „N-a vrut primarul. Nu ştiu din ce motiv. N-a dat explicaţii nimănui. Şi eu am avut trei procese cu el. S-a propus, s-a discutat în consiliul local, dar nu s-a luat nici o măsură. S-au alocat o dată 150 de milioane de lei vechi pentru mai multe case inundate, dintre care 70 de milioane erau pentru Ilie Ştefan. Nu s-au cheltuit şi banii s-au întors la stat. A doua oară nu am mai putut solicita fonduri pentru acelaşi lucru, pentru că nu se mai aprobau“, a declarat Constantin Drăgoianu, fostul viceprimar.
Strivită sub cerul liber
Casa arată ca şi cum ar fi fost lovită din toate părţile de o bilă uriaşă. Chiar şi acoperişul este curbat, de parcă o greutate ar fi căzut de undeva, de sus, direct pe ţigle. Privită din drum, cu greu îţi poţi imagina că cineva s-ar încumeta s-o locuiască. În curte, întinse la soare, câteva pleduri din care răzbate, în aerul de toamnă, miros de urină. Un pui negru de câine trece peste ele, strecurându-se apoi printre picioarele oamenilor care au dat buzna, curioşi. În spate, casa stă proptită în lemnele împrumutate de la un vecin. Două trepte şi o portiţă mică, odinioară dată cu var, despart curtea de intrare. Un miros de aer stătut răzbate din sală. Din tavan atârnă un soi de candelabru negru în jurul căruia s-au strâns pânze de păianjen. Pe stânga, prin uşa deschisă, se vede o sobă din tablă, din cele cu cuptor şi plită, pe care stau înşirate câteva oale. Un lemn gros ca o mână de bărbat sprijină tavanul. Pe jos, pâmânt uscat, pătat din loc în loc. Un pat din fier, cu tăblie mare, lată, acoperit cu pleduri aruncate unul peste celălalt. În faţa lui, pe un perete, altul. La o palmă distanţă, alt lemn leagă tavanul de podea, sprijinind podul. Afară e mult mai cald decât în încăpere. Ghemuită pe margine, acoperită cu o pătură şi o vestă, o bătrânică plânge încet, cu glas hârşâit. Are 84 de ani. De aproape un an a căzut la pat: nu se mai dă jos nici pentru a-şi face nevoile. O schimbă şi o spală băiatul cel mare, Ilie. Uneori, o mai scoate pe braţe afară, să vadă soarele şi lumina zilei. N-a fost dintotdeauna aşa. Cât a fost tânără şi în putere, a muncit cot la cot cu bărbatul. A ridicat casa, a săpat pământul, a îngrijit grădina. Acum, parcă a coborât blestemul asupra familiei…
Loviţi din toate părţile
„Eu am lucrat ca şofer. Mai am un frate, cu un handicap uşor, care are o fată fără picioare. Stă în cărucior, nu poate să meargă. Mumă-sa a plecat şi i-a lăsat singuri. Acum, ei stau cu chirie, în altă parte. Le-am spus că mai bine moare doar unul decât amândoi, să se ducă de aici. Până acum vreo două luni, a stat şi mama cu ei. Că eu am fost plecat. Nu mi-e ruşine să spun, m-am dus cu costorarii prin Austria, prin Ungaria. Am fost prin toată ţara asta românească, să mai fac un ban. Acum nu mai pot să plec că n-are cine să aibă grijă de ea. Nici lemne de foc n-avem. Dacă vine o iarnă mai aprigă, cade casa pe noi. Murim de vii“, spune Ilie Ştefan. Nu e nimic exagerat în tot ce zice. Nu mai are nimic prin curte, nici o vietate, în afară de puiul negru de câine. Cum se spune, la oamenii săraci, nici boii nu trag. Aşa e ograda lui Ilie acum: pustiită.
În plata Domnului!
Dincolo de norocul pe care l-a avut în viaţă şi de felul în care s-a chivernisit Ilie Ştefan, rămâne indiferenţa autorităţilor, care, vreme de doi ani, n-au dospit nimic inteligent din augustele scaune de administratori ai comunităţii. Fie pentru că n-au fost în stare, fie din indiferenţă, fie din rea-voinţă. Din păcate, nimeni nu le cere socoteală pentru ceea ce (nu) fac atunci când sunt plătiţi din bani publici. Prefectul judeţului, Silviu Dumitru, spune că munca şi responsabilitatea revin primăriei: „Există un contabil care ar trebui să urmărească exact ce se întâmplă cu banii alocaţi. E mai mult treaba lui decât a primarului. Eu n-am ce să le fac, decât să urmez pârghiile legale. Nu e prima dată când se întâmplă. Stau în ogradă cu banii şi nu fac nimic, dar aşa sunt gălăgioşi! În ceea ce priveşte fondurile alocate, cineva trebuie să facă o sesizare, se formează o comisie cu reprezentanţi din prefectură şi consiliul judeţean, care poate urmări desfăşurarea lucrurilor. Altfel, nu putem interveni“…
Promisiunea unui cămin
De două ori au fost alocaţi bani pentru casa lui Ştefan Ilie în perioada care a urmat lui martie 2006: „Întâi, s-au primit fonduri de la guvern, care, evident, n-au fost folosite, apoi, în noiembrie 2007, s-a votat într-o şedinţă de consiliu local acordarea unei sume de 100 de milioane de lei vechi cu aceeaşi destinaţie. Banii s-au luat înapoi la sfârşitul anului prin nefolosire. Acum, eu promit că de săptămâna viitoare mă voi apuca de lucru la casa lui Ştefan…“, promite actualul primar al comunei Întorsura, Carmen Constantin.
