9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMii de funcţionari publici întrerup activitatea două ore

Mii de funcţionari publici întrerup activitatea două ore

Aproximativ 5.000 de angajaţi din administraţia publică din judeţul Vâlcea îşi întrerup activitatea astăzi, pentru două ore. Oamenii sunt nemulţumiţi pentru că s-au mărit salariile doar în învăţământ, şi solicită şi ei creşterea lefurilor cu 50%.     
Nicolae Jitianu, preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici „Sed Lex“ Vâlcea, spune că la nivel naţional au avut loc, de la începutul lunii octombrie, trei întâlniri de negociere între liderii de sindicat şi ministrul Varujan Vosganian. „Toate s-au soldat cu nimic. Se face o discriminare pe faţă în interes electoral, în rândul bugetarilor. Noi suntem de acord ca angajaţilor din învăţământ să le crească salariile cu 50%, dar nu se poate să creşti salariile la un singur sector bugetar, iar pe celelalte să le laşi de izbelişte. Am făcut toate demersurile: greve japoneze, pichetări la guvern, mitinguri, şi guvernanţii au înţeles că noi nu reprezentăm nimic. Replica a fost că nu suntem în stare să facem o grevă şi că suntem laşi.  O să facem o grevă de avertisment şi în primele două ore nu lucrează nimeni“, a spus Jitianu.
Cele aproximativ 5.000 de persoane care îşi întrerup activitatea astăzi sunt angajate în instituţiile de administraţie publică din Vâlcea – primării, Direcţia Finanţelor Publice, Direcţia Muncii, Statistică, Garda de Mediu, trezorerii, prefectură, consiliu judeţean. „Dacă în urma acestei acţiuni nu vom rezolva nimic, pe 16 octombrie intrăm în grevă generală. Am informat deja guvernul cu privire la acţiunile noastre de protest, prin adresa nr. 60 din 6.10.2008. Solicităm creşterea salariilor cu 50% în toate instituţiile publice“, a declarat Jitianu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS