11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMedicii de familie chiulesc de la serviciu

Medicii de familie chiulesc de la serviciu

Medicii de familie, în special cei din zona de sud a judeţului Vâlcea, lipsesc de la program. În urma unor controale ale Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea s-a constatat că aceştia trag chiulul pe motiv că sunt navetişti şi trebuie să vină zilnic de la Craiova.

 

În judeţul Vâlcea sunt 225 de medici de familie pentru 417.758 de locuitori. În general, fiecare are în jur de 1.500 de pacienţi. „În ultima perioadă sănătatea ne face numai surprize. În sudul judeţului sunt probleme cu medicii de familie. Mai mulţi primari s-au prezentat în audienţe şi la prefectură, dar şi la Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea şi s-au plâns de lipsa acestora de la program. În zona de sud, medicii sunt din Craiova şi pentru că fac naveta lipsesc de la program“, a explicat Anuţa Handolescu, subprefectul judeţului. Dumitru Hobeanu, preşedintele CAS Vâlcea, recunoaşte că sunt unele probleme în judeţ cu medicii de familie. „În urma unor controale am constatat că există şi medici de familie care lipsesc de la serviciu, dar ei au fost sancţionaţi. Li s-au luat bani din salariu. Acoperirea judeţului cu medici de familie este, în general, bună şi nu sunt localităţi care să nu aibă măcar un cadru medical“, a susţinut Hobeanu.

 

Medicul din Lăcusteni are dispensar în Zătreni

 

Preşedintele CAS Vâlcea a declarat că în Lăcusteni este o situaţie deosebită. Comuna e nou-înfiinţată prin divizarea localităţii Zătreni. „De când s-a produs această împărţire, în Lăcusteni nu există nici un cabinet medical. Dispensarul a rămas pe teritoriul localităţii Zătreni. Medicii din ambele zone au sediul în Zătreni. În Lăcusteni nu e spaţiu pentru înfiinţarea unui cabinet medical şi oamenii sunt nevoiţi să meargă în localitatea vecină pentru a fi consultaţi“, a afirmat Dumitru Hobeanu. În Lăcusteni şi Zătreni sunt 3.947 de locuitori şi, pentru că legea este permisivă, toţi au un singur asistent. Pentru că medicii sunt navetişti, în weekend, oamenii nu au voie să se îmbolnăvească, deoarece uşile cabinetelor sunt închise, dar au afişat numărul de telefon al medicului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS