22.6 C
Craiova
sâmbătă, 3 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalCanalizare cu scandal

Canalizare cu scandal

Tensiunea creşte pe zi ce trece pe bulevardul Râului din Craiova, unde lucrările de canalizare
s-au prelungit oficial cu 12 luni, iar locatarii nu mai vor săpături în faţa caselor.

 

Termenul de finalizare a canalizării ISPA de pe bulevardul Râului din Craiova a fost prelungit oficial cu 12 luni, după adoptarea unei noi soluţii tehnice, au anunţat ieri reprezentanţii antreprenorului Hidroconstrucţia SA. Pentru a nu mai eşua în mlaştină, ca anul trecut, constructorul este obligat să urmeze alt traseu şi să înfigă planşe de protecţie pe un tronson de stradă de 500 de metri, între intersecţia cu strada Bucovăţ şi cea cu bulevardul Ştirbei Vodă. Locatarii din zonă, care au îndurat un an şi jumătate de trepidaţii şi noroaie, au strâns deja semnături pe o jalbă pentru primărie, căreia îi cer să caute urgent altă soluţie de proiectare. Ei se tem că intervenţia în forţă a constructorului va avea efecte şi mai severe decât cele de anul trecut, când pereţii unei case s-au crăpat, gardul alteia s-a dezmembrat, iar trotuarul s-a lăsat din cauza săpăturilor şi a pompării apei din pământ. „După 18 luni, în care au înţeles că nu rezolvă nimic, ei adoptă, practic, aceeaşi soluţie: să lucreze în apă. Ne-au pus în pericol casele când au forat izolat, acum o să fie şi mai rău. Ne vom adresa primăriei“, a spus Cristi Stancu, unul dintre proprietarii imobilelor din vecinătatea şantierului.

Şeful de lucrări de pe bulevardul Râului, Dumitru Hornoiu, a declarat că, într-adevăr, luni vor reîncepe lucrările, dar că proprietarii vor fi feriţi de orice neplăceri. „Tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care a fost avizată această soluţie: să se asigure integritatea locuinţelor de pe bulevardul Râului. Sigur, oamenii au dreptate să fie îngrijoraţi, îi înţeleg, dar nu vor avea probleme“, a spus Hornoiu. Inginerul de la Hidroconstrucţia a mai spus că zecile de metri de conductă deja amplasate după vechea soluţie tehnică, în valoare de 30.000 de euro, rămân fără rost în pământ pentru totdeauna.

 

Studiul geo există!

 

La aprobarea proiectului de canalizare cu fonduri europene ISPA, în 2001, a existat un studiu geotehnic în 12 volume, elaborat de Proiect SA în 2000, în care era demonstrat pe bază de măsurători că reţelele de pe strada Râului urmează să fie introduse sub nivelul hidrostatic NH în toate punctele de foraj. Adică sub nivelul stratului liber de apă din subsol. Studiul, tradus în engleză, a fost aprobat inclusiv de organismele Comisiei Europene, însă de el nu s-a amintit nimic până în 2007, când investiţia s-a scufundat pe bulevardul Râului. Reprezentanţii locali ai Hidroconstrucţia au declarat anul trecut că nu au văzut un astfel de studiu, că au fost surprinşi de pânza freatică aflată foarte aproape de suprafaţă şi că, din această cauză, au fost obligaţi să facă lucrări suplimentare şi, în final, să renunţe la soluţia iniţială pe ultima parte a investiţiei.

Primarul Antonie Solomon a afirmat că habar nu are în baza căror documentaţii s-a licitat canalizarea ISPA. „A fost o licitaţie la Ministerul Finanţelor. Nu ştiu ce anume li s-a pus la dispoziţie ofertanţilor. Nici nu mă mai interesează ce-au făcut alţii. Vreau să se termine odată, să avem canalizare şi să facem strada. Am văzut în ce condiţii se lucrează acolo şi zic mersi că mai are cine să lucreze“, a spus Solomon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS