9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalS-a stabilit vinovatul carambolului de la aeroport

S-a stabilit vinovatul carambolului de la aeroport

Poliţiştii de la Rutieră au stabilit, în urma verificărilor, că tamponarea în lanţ între şapte maşini, înregistrată marţi seară, în apropierea Aeroportului Craiova, nu a fost provocată de şoferul unui Ford, aşa cum se crezuse iniţial, ci de conducătorul auto al unui BMW, care nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de autoturismul din faţă. Marţi, în jurul orei 17.00, pe Calea Bucureşti, în zona aeroportului, şapte autoturisme au fost implicate într-o tamponare în lanţ, în urma căreia trei persoane au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale. După ce toţi şoferii implicaţi în accident au dat declaraţii s-a stabilit că, de fapt, BMW-ul condus de Baset Abdul, de 51 de ani, din Craiova, a fost cel care a cauzat ciocnirea a patru autoturisme oprite în spatele unui Matiz, al cărui şofer voia să vireze stânga. Incidentul s-a produs din cauza faptului că şoferul BMW-ului nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de un autoturism Logan din faţa sa, care a fost proiectat într-un automobil Kia, care, la rândul său, a izbit un Ford, acesta lovind în spate un Cielo, care a intrat în Matizul care semnaliza stânga. După ce BMW-ul a generat accidentul în lanţ, acesta a fost lovit şi el din spate de alt Logan, al cărui şofer nu a păstrat, de asemenea, o distanţă de siguranţă faţă de acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

29 COMENTARII