19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTrădarea gunoiului

Trădarea gunoiului

Afacerea gunoiului Eco Sud este dusă în spate chiar de aleşii locali, aşezaţi în fotoliile calde de consilieri municipali în 2008.

Tariful pentru tona de gunoi depozitată la Mofleni a crescut ieri de la 14,35 dolari la 21 de euro, conform deciziei Consiliului Local Municipal Craiova, adoptată cu 17 voturi pentru din 22 exprimate. Deşi hotărârea nu are suport economic, comisia de negociere a primăriei neputând demonstra prin expertiză justificarea creşterii, consilierii locali au votat pentru creşterea profitului Eco Sud cu 135%, în ciuda faptului că banii care vor ajunge în traista Eco Sud SRL Bucureşi sunt plătiţi de craioveni. Cel mai înverşunat în susţinerea Eco Sud, administratorul rampei de la Mofleni, a fost consilierul democrat-liberal Dan Cherciu. Acesta a încercat să-i convingă pe colegii săi care nu au fost de acord cu dublarea preţului că Eco Sud, ca orice firmă, trebuie să facă şi profit. În plus, Cherciu, după un studiu aritmetic amănunţit, a încercat să le explice consilierilor că nu o să conteze pentru un craiovean 0,93 lei, cât va da în plus la Salubritate în urma modificării tarifului. Însă, nu poate stabili Dan Cherciu cât să plătească profit populaţia Băniei unei firme private şi nici câtă importanţă au cei 0,93 lei pentru un craiovean de rând. Cel puţin aşa susţin toţi contribuabilii întrebaţi ieri ce părere au despre declaraţia consilierului Dan Cherciu. „Pentru mulţi s-ar putea să conteze şi dacă preţul creşte aşa, fără motiv, atunci aceşti domni au o mare problemă cu craiovenii. Cine spuneţi că e ăsta? Dan Cherciu? N-am auzit de el. Are vreo firmă, ceva? Atunci să dea el de la el profit mărit cu 135% unei firme, nu din buzunarul meu, că nu e frate cu tata şi nici n-a muncit 60 de ani la catedră!“, a spus Mihnea Ionescu, profesor pensionar. „Asta e bătaie de joc pe faţă! Am văzut şi eu, la televizor. N-am înţeles de ce vor ăia să dubleze preţul. Că le-au crescut cheltuielile înţeleg, dar n-am văzut nicăieri demonstrat asta. Ca să le băgăm noi banii în buzunar, asta se ştie. Dar aşa ne trebuie, că noi i-am ales pe ăştia“, a afirmat Irina Sebastian, contabil.

Justificări cu biberon

În apărarea proiectului de majorare a preţului, consilierii craioveni au mai venit cu nişte motive, bune doar de ameţit bebeluşii. Negocierea de tarabă cu care aleşii şi-au justificat decizia s-a învârtit în jurul unui proces intentat de Eco Sud în iulie 2008, prin care aceasta intenţiona să oblige municipalitatea să aprobe preţul de 35 de euro pe tona de gunoi depozitată. Sub pretextul că Eco Sud SRL Bucureşti a promis că renunţă la proces, comisia primăriei i-a trădat pe craioveni, depunând armele la 21 de euro pe tona de gunoi. Nimeni nu a suflat o vorbuliţă despre precedentul proces intentat de Eco Sud Primăriei Craiova şi pierdut definitiv şi irevocabil de SRL-ul bucureşetean, aşa cum nu s-a spus nimic nici despre faptul că reprezentanţi ai Eco Sud au şi declarat, anul trecut, că tariful de 35 de euro nu are justificare, ci e înaintat doar aşa, la intimidare.
De asemenea, în şedinţa ordinară de ieri a consiliului local, unii dintre membri deliberativului au mai aminitit despre un aviz al ANRSC – Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Serviciilor Comunale, care ar confirma că preţul cerut de Eco Sud – între  29 şi 35 de euro – este justificat. Acest aviz nu există însă nici în documentaţia de susţinere a proiectului de majorare şi nici în dosarul pe rol la Tribunalul Bucureşti.

Groapa, în… groapă

Datele afacerii Eco Sud se vor schimba radical în următorii ani, susţine primarul Craiovei, Antonie Solomon. El a spus că rampa ecologică trebuie neapărat mutată de la Mofleni, fiindcă este prea aproape de Craiova şi de râul Jiu. „Nu ştiu în acest moment cum se poate face asta. Trebuie găsită o nouă locaţie, apoi stabilit tot cu Eco Sud în ce condiţii mai pot investi într-o altă rampă, fiindcă avem contract cu ei pentru 35 de ani. În plus, există un masterplan de gestionare a deşeurilor din Dolj pe care consiliul judeţean ni-l tot flutură pe sub nas, pentru că ar vrea să-l aplice pentru rampa noastră. Asta nu pot lăsa să se întâmple, să treacă gunoiul din Dolj prin Craiova“, a spus primarul Antonie Solomon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII