9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalÎn sprijinul celor fără adăpost

În sprijinul celor fără adăpost

Continuând campania „Craiova ajută Moldova“, desfăşurată împreună cu Primăria Craiova, Fundaţia Gazeta de Sud a transferat recent 23.775 de lei în contul Mitropoliei Moldovei, în sprijinul reconstruirii unora dintre casele inundate, în vara asta, din localitatea Rădăuţi-Prut. În acelaşi scop, un tir de 20 de tone cu 4.500 de ţigle oferite de Elpreco va ajunge în această săptămână în zona calamitată.

Rădăuţi-Prut este una dintre localităţile botoşenene peste care apele s-au revărsat în urmă cu câteva săptămâni, distrugând gospodării şi grădini. „Peste 160 de case au fost luate de ape. Acum, oamenii şi-au găsit adăpost fie la rude, fie în modulele date de guvern“, a spus preotul Narcis Constantin Axinte. Cu zeci de ani în urmă, între cele două războaie mondiale, localitatea era un mic orăşel cu farmacii, hoteluri şi un târg renumit, care polariza toată zona, inclusiv cea de peste Prut, care aparţine acum Republicii Moldova. Pentru prima dată apărea documentar în 1437, cu zi de târg marţea, aflându-se pe vechiul drum de care, Ştefăneşti – Rădăuţi Prut, ce traversa râul prin locul numit „La lilieci“, spre Hotin. În vremea aceea, oamenii nu-şi amintesc să fi avut parte de inundaţii precum cele din ultimul timp. Cu peste o lună în urmă, apele au distrus locuinţele din chirpici şi au lăsat pe drumuri bătrâni şi copii. 

Ajutor de la olteni

Oameni din toată ţara au sărit să ofere sprijin, donând bani, materiale, alimente. La mijlocul lunii august, către Suceava, alt judeţ afectat de inundaţii din Moldova, au pornit de la Craiova şapte tiruri cu ajutoare adunate în urma campaniei demarate aici de Fundaţia Gazeta de Sud şi Primăria Craiova. În săptămânile care au urmat, oltenii au continuat să doneze pentru ridicarea adăposturilor celor aflaţi la necaz. SC Domarcons SRL a oferit 15.000 de lei, Poliţia Comunitară Craiova – 4.445 de lei, SC Erpia SA – 4.000 de lei. Li s-au alăturat Doru Aurelian Ghiţă cu 200 de lei, Nicolaie Ciocan cu suma de 100 de lei şi Doina Coteanu cu 30 de lei.
Săptămâna aceasta, materialele şi banii strânşi iau calea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care a iniţiat, imediat după inundaţii, Programul de ajutorare a sinistraţilor din Arhiepiscopia Iaşilor. Unul dintre obiective îl constituie construirea de case pentru o parte dintre cei rămaşi fără adăpost.
„Noi ne asumăm 10-15, maximum 20 de case, dar este nevoie de peste 160 de locuinţe de ridicat. În prezent, continuăm să adunăm fonduri şi încercăm să găsim o firmă de construcţii. Deja pentru zece case am semnat contracte cu beneficiarii. Cum vom selecta firma, vom porni şi lucrările“, a precizat preotul Narcis Constantin Axinte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU