14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFuncţionarii din Filiaşi, plătiţi ca recuperatorii

Funcţionarii din Filiaşi, plătiţi ca recuperatorii

Funcţionarii din Filiaşi care încasează de la populaţie banii aferenţi facturii de întreţinere vor fi plătiţi proporţional cu sumele colectate. Anunţul a fost făcut de primarul Nicolae Stăncioi, care a declarat că măsura, discutată atât cu încasatorii, cât şi cu administratorii de la asociaţii, a fost luată pentru a preveni apariţia unor datorii ale filieşenilor către operatorul de apă, situaţie cu care administraţia locală s-a confruntat în trecut.

Potrivit primarului, abonaţii din Filiaşi vor fi obligaţi să-şi plătească facturile în termen de 30 de zile de la primirea lor, în caz contrar, autorităţile putând să dispună întreruperea apei pe fiecare scară. Măsurile drastice luate de administraţia locală vin la câteva săptămâni după ce a fost anunţată intrarea în faliment a societăţii AQUATERM Filiaşi, operatorul de apă şi canal care s-a ales cu datorii de peste 700.000 de lei la furnizorul de căldură, pentru că unii dintre locuitorii oraşului au „uitat“ să-şi plătească facturile.

 

Serviciul Public, transformat în sucursală a Companiei de Apă

 

Tot din cauza „defunctei“ AQUATERM, Consiliul Local Filiaşi a fost nevoit să înfiinţeze vinerea trecută prin hotărâre un nou serviciu care să se ocupe de furnizarea apei în oraş. Potrivit edilului-şef, în cadrul Serviciului Public de Alimentare cu Apă şi Canalizare vor activa 30 de persoane, structura urmând să fie preluată ca sucursală de Compania de Apă „Oltenia“ pe 1 ianuarie 2009. „S-au înfiinţat şi două comisii din care fac parte consilieri locali, funcţionari ai primăriei şi personal responsabil din cadrul fostei AQUATERM, care adună semnături pentru transformarea asociaţiilor de locatari în asociaţii de proprietari şi înscrierea lor la Judecătorie“, a spus Stăncioi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS