11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMemoriu la guvern pentru autocitirea contorului electric

Memoriu la guvern pentru autocitirea contorului electric

Reprezentanţii pensionarilor vor merge, la sfârşitul lunii, cu un memoriu la guvern şi parlament.

Campania de strângere de semnături pentru revenirea la autocitirea contorului electric, iniţiată de Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice (CJPV) Olt, este aproape de final. Până pe 15 august vor fi adunate tabelele cu semnături din toate localităţile judeţului şi de la sindicatele care au participat la acţiune, iar până pe 25 august reprezentanţii pensionarilor vor merge cu un memoriu la guvern şi parlament.

Potrivit celor declarate de Florea Mitroi, preşedintele CJPV Olt, până acum s-au strâns 25.000 de semnături, dar se aşteaptă tabelele din alte 40 de localităţi ale judeţului, plus semnăturile adunate de filialele Blocului Naţional Sindical, CNSLR Frăţia şi Cartel Alfa din Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea. „Campania de colectare de semnături este aproape de final. Din datele care ne-au fost transmise din teritoriu avem 25.000 de semnături, dar trebuie să mai primim tabele din 40 de localităţi şi de la sindicatele care s-au implicat în această acţiune. Până pe 25 august vom realiza materialele care vor ajunge la primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu, la parlament, dar şi la comisia pentru cercetarea abuzurilor din Senat. Având în vedere numărul mare al consumatorilor CEZ, care au semnat pentru revenirea la vechiul sistem de plată – autocitirea contorului – cred că acţiunea noastră va avea sorţi de izbândă, iar firma furnizoare de electricitate va înţelege că trebuie să schimbe ceva în sistemul de facturare“, a spus Florea Mitroi.

 

Campanie extinsă

 

Acţiunea de strângere de semnături a început în Slatina şi s-a extins în toate oraşele judeţului. La scurt timp, prin intermediul primăriilor din comune, campania a cuprins şi localităţile din mediul rural. În aproximativ două săptămâni, în fiecare comună s-au strâns sute de semnături de la consumatori. La Bucinişu, spre exemplu, au semnat pentru revenirea la autocitirea contorului electric 545 de clienţi ai CEZ. Situaţia este asemănătoare în mai toate localităţile din mediul rural.

Luând exemplul campaniei din Olt, pensionarii din Vâlcea, Dolj, Gorj şi Mehedinţi au iniţiat acţiuni similare, la care s-au alăturat rapid consumatori de toate vârstele şi din toate categoriile sociale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII