14 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalUn nou spectacol la CJ Mehedinţi

Un nou spectacol la CJ Mehedinţi

La Consiliul Judeţean Mehedinţi a mai avut loc miercuri un circ oferit de reprezentanţii Partidului Democrat-Liberal. Consilierii din partea acestei formaţiuni au absentat, pentru a doua oară consecutiv într-o săptămână, astfel încât, încă o dată, consiliul judeţean nu s-a putut constitui legal, şedinţa fiind suspendată. Interesant este că, doar cu un minut înainte de începerea şedinţei, toţi cei 13 consilieri judeţeni din partea PD-L se aflau în sală, însă, ca la un semnal, aceştia au plecat. Din această cauză, cvorumul nu a fost îndeplinit nici de această dată, astfel încât a fost convocată o nouă sedinţă pentru astăzi, la ora 16.00.

Plecarea consilierilor PD-L a fost considerată de cei din partea PNL şi PSD ca o lipsă de respect faţă de propriii alegători. „Fuga pedeliştilor din cadrul consiliului judeţean este o lipsă de respect pentru alegători, dar şi pentru noi, consilierii PNL şi PSD. Iar Marius Bălu, preşedintele CJ, este depăşit de situaţie, acesta venind cu lecţia învăţată, pardon, scrisă, demonstrând că fuga pedeliştilor a fost pregătită. El a citit de pe o foaie şi că sunt prezenţi 16 consilieri, deci îi socotise dinainte, şi că şedinţa este suspendată“, a declarat preşedintele PNL Mehedinţi, Liviu Mazilu.

Liderul liberal lansează şi o provocare publică pentru pedelişti. Ţinând cont că legea prevede ca în cazul a trei absenţe succesive să se organizeze din nou alegeri pentru consiliul judeţean, Liviu Mazilu îi invită pe pedelişti să facă acelaşi lucru şi la şedinţa de astăzi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS