23.4 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCum e să lucrezi lângă cuptoare

Cum e să lucrezi lângă cuptoare

Cei care lucrează la birou şi beneficiază de aer condiţionat se pot considera norocoşi în perioada de caniculă. Există meserii unde lucrătorii, fie că vor, fie că nu, trebuie să suporte căldura înăbuşitoare.

Dacă afară sunt 40 de grade Celsius la soare, imaginaţi-vă cum ar fi să lucraţi la această temperatură în imediata apropiere a cuptoarelor. Opt ore pe zi, cu pauze cu tot. Ne-am oprit la una dintre fabricile Pan Group din Craiova, unde lucrează câteva sute de oameni în trei schimburi. Am fi vrut să stăm de vorbă cu muncitorii care se ocupă de pâine. „Ei lucrează doar noaptea, din raţiuni comerciale, nu din cauza caniculei“, spune un responsabil al Pan Group.

Echipaţi cu halatul şi boneta obligatorii şi însoţiţi de o inspectoare de protecţia muncii şi de şefa de secţie, păşim către hala de producţie. La parter este Secţia de biscuiţi. Încă de la intrare, te loveşte un miros puternic de amoniac. În combinaţie cu căldura înăbuşitoare dă o senzaţie greu de descris în cuvinte, pentru un novice ca mine în ceea ce priveşte producţia de panificaţie. Două femei de vârste diferite sortează pe bandă biscuiţii. Este foarte cald. Mai cald decât afară. Mă opresc la doamna trecută de prima tinereţe şi observ că nu are nici un strop de sudoare pe frunte. „Câte grade sunt aici?“, întreb. „38-40 de grade, dar noi, care suntem mai vechi, ne-am obişnuit. Este cald, dar facem faţă!“, spune Luminiţa Nicola, de 45 de ani, laborantă. „Primim apă şi lapte, pentru că lucrăm în mediu de amoniac. Acum avem personal mai mult pe ture şi ieşim destul de des afară“, continuă femeia. Ce-ar fi putut să spună de faţă cu şefii? O cred pe cuvânt şi merg mai departe. Cuptorul unde se coc biscuiţi are o lungime impresionantă. „Chiar lângă cuptor nu lucrează nimeni, doar în capăt de tot este o singură fată care se ocupă de uleiul încins. Aici este cel mai cald, dar nu stă nimeni foarte aproape. Femeile s-au obişnuit şi nici nu li se mai pare aşa cald“, îmi explică şefa de secţie, Mariana Nica.

„Foc continuu“ la ambalare

 

La nici cinci metri de cuptor este spaţiul destinat ambalării. Acolo sunt mai mulţi muncitori (cu predilecţie femei), care încarcă şi sigilează cutii cu o viteză uimitoare. Parcă nu mai este căldura sufocantă care te întâmpina la intrare. „Ne-am obişnuit. Acesta e locul nostru de muncă. Am ieşit afară şi cred că e mai cald decât înăuntru. Lucrez de aproape 20 de ani aici. Cele tinere nu prea rezistă pe aici, dar noi…“, spune Elena Bogdan, de 46 de ani, ambalator.

Mergem mai departe, pe lângă un tunel de răcire, pe lângă tancul de ciocolată etc. Între timp, persoana responsabilă cu protecţia muncii la Pan Group, Ileana Serdiuc, explică faptul că oamenii primesc apă minerală şi lapte şi că fac pauze destul de dese la aer, „de câte ori este nevoie şi cât de lungi vor“. În total, în unitate sunt 1.200 de salariaţi. Urcăm către Secţia de rulade. Pe scări sunt prevenită că va fi foarte frig. La etaj, altă viaţă! „Aici sunt cei mai mulţi muncitori, iar secţia are climatizare. Uneori, angajaţii poartă veste speciale peste halate, pentru că sunt 18 grade“, menţionează şefa de secţie. Afară, stivuitorii descarcă de zor sacii cu materie primă, dintr-un camion. Unii s-au oprit din lucru şi iau o pauză la umbră. S-a făcut aproape ora 12.00 şi soarele pripeşte îngrozitor. „Este cam greu cu căldura. Ne descurcăm greu, că lucrăm în aer liber şi nu avem încotro“, spune Aurelian Dinu, stivuitor.

 

Măsuri de caniculă în industrie

 

În general, fabricile mari din Craiova, cu mulţi muncitori, au devansat cu o zi aplicarea ordonanţei de guvern care prevede măsuri pentru angajaţii ce au activitate pe timp de caniculă. Actul normativ (OG nr. 99/2000) spune că după trei zile cu temperaturi ridicate trebuie luate măsuri. Unele companii le-au luat încă de ieri. La Ford, muncitorii aveau planificate activităţi în curte, în aer liber. „Deocamdată, angajaţii au primit doi litri de apă de persoană, iar cei care lucrează afară nu vor desfăşura activităţi în orele de caniculă“, a precizat Ovidiu Cioroianu, liderul sindical de la Sindicatul Rodae din fabrică (astăzi-n.r.).

La Electroputere, oamenii au primit ieri sifon, după cum declară liderul sindical Aurel Bojenoiu: „Încă nu s-a hotărât reducerea programului pe timp de caniculă. Să vedem mâine ce decizie se ia. La noi s-a oprit activitatea anii trecuţi pe perioada de caniculă sau s-a scurtat programul“. La Avioane Craiova, la ora la care am redactat articolul conducerea companiei şi liderii sindicali discutau în şedinţă despre măsurile pe care le vor adopta pe perioada de caniculă. „Vom respecta legea. Să vedem dacă vom reduce timpul de lucru sau le dăm oamenilor libere“, a menţionat directorul fabricii, Anatolie Boldişor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU