În tradiţia creştină, cele două mari instrumente de purificare sufletească sunt postul şi rugăciunea. Veritabile arme de luptă împotriva bolilor, necazurilor şi greutăţilor, postul şi rugăciunea reprezintă, înainte de toate, o luptă cu propriile slăbiciuni.
Putem spune că postul şi rugăciunea sunt armele cu care sufletul nostru luptă pentru el însuşi şi apoi pentru a dobândi cele cerute.
Omul trăieşte într-un mediu social. Când viziunea asupra lumii, gândurile, dorinţele şi faptele îi sunt determinate de mediul care-l înconjoară, el este supus unor influenţe, „voci“ din afara lui, care îl pot distrage de la ascultarea glasului inimii sale.
Prin rugăciune ne interiorizăm, iar atunci obţinem liniştea. Este momentul tainic, prin simplitatea sa, în care ne întoarcem către noi şi către Dumnezeu. Atunci când ne rugăm, păşim spre ceea ce se cheamă „logica inefabilă a inimii“, pentru că, aşa cum spunea Blaise Pascal, „inima are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte“. Fiecare am trăit în viaţă cel puţin un moment în care am cunoscut profunzimea liniştii ce se naşte din coborârea minţii noastre în suflet. Rugăciunea este puntea care se deschide atunci când alegem să coborâm în liniştea şi pacea care SIGUR se află în sufletul nostru. Această pace şi linişte atât de mult râvnite şi căutate în afară noastră, în toate relaţiile pe care le avem cu ceilalţi, indiferent că vorbim despre relaţiile cu soţul, soţia, cu mama sau copiii, cu prietenii de suflet sau cu oricine altcineva, nu se pot compara prin durată şi intensitate cu starea inefabilă de împlinire interioară pe care o putem cunoaşte atunci când ajungem la propriul suflet. Doar în această stare de linişte, dorinţă şi aspiraţie îl putem întâlni pe Dumnezeu.
Dumnezeu e pretutindeni
„Dacă ne rugăm cu fervoare la Dumnezeu şi acesta nu există, nu pierdem nimic, însă dacă există, câştigăm totul“, spunea tot B. Pascal. Fiecare fiinţă, intrând în misteriosul sanctuar al propriei sale naturi esenţiale, găseşte aici o părticică din Dumnezeu, care este scânteia spiritului nostru. În marile tradiţii ale lumii, înţelepţii descriu locul unde află Dumnezeu: „O, copilul meu, unde mă cauţi tu oare? Priveşte, sunt aici, ascuns în tine şi chiar lângă tine, îmbrăţişându-te permanent. Pretutindeni fiind, nu sunt numai în templu, nici doar în moschee, nici doar în ritualuri, sau ceremonii, nici doar în grădina cu flori“, scria Kabir acum câteva secole. Dumitru Stăniloaie descrie extraordinar de frumos, în cartea sa „Rugăciunea lui Iisus“ – experienţa Duhului Sfânt: „Propriu-zis, mintea coborâtă în inimă nu-L mai întâlneşte pe Dumnezeu prin mijlocirea ideilor, ci prin simţirea prezenţei Lui, inima fiind pentru minte un fel de organ senzorial pentru relaţia cu Dumnezeu, aşa cum simţurile trupului sunt aparatul care permite perceperea şi simţirea realităţilor cu care trupul intră în contact“.
Concret, atunci când ne rugăm, în loc să citim sau să reproducem mental dorinţele pe care le avem, trebuie să conştientizăm întâi intensitatea stării de agitaţie care există în noi în acel moment, să observăm cum respirăm şi apoi să ne liniştim. Ne concentrăm doar pe ritmul respiraţiei, până când, doar respirând atent, doar atât, ne liniştim. Respirăm calm, regulat, liniştit, în ritmul nostru propriu, perfect natural. Apoi ne imaginăm că respirăm cu inima, că inima se deschide. Acesta este momentul în care putem începe să ne rugăm.
Îndumnezeirea sufletului
În această perioadă a Postului Mare, rugăciunea capătă o dimensiune inimaginabilă, datorită efectelor curative asupra corpului şi, mai ales, asupra spiritului. A te ruga în timpul postului înseamnă a te curăţa de tot ceea ce este ştiut şi neştiut de mintea noastră, dar care împovărează corpul şi sufletul. Activitatea spirituală intensă din această perioadă aduce modificări binefăcătoare, atât anatomice, cât şi funcţionale, ale ţesuturilor şi organelor corpului nostru.
Atunci când prin rugăciune nu înţelegem doar simpla recitare mecanică a unor formule, ci o înţelegem ca pe o stare de elevare spirituală, ca pe o stare sublimă de contact cu Dumnezeu, cu împlinirea şi liniştea, atunci îndumnezeim sufletul, iar rugăciunea noastră are şansa de a se materializa. Această perioadă benefică spiritual este şansa fiecăruia dintre noi de a investi în starea de bine a sufletului şi a vieţii pe care o trăim. Un singur lucru avem de făcut: să alegem să ne rugăm acum! Amânarea nu vine de la Dumnezeu! De la El vine dorinţa de a acţiona! Pentru că avem dreptul de a alege o viaţă mai bună şi mai uşoară! Şi putem alege să ne rugăm astfel, chiar aici, chiar acum!
Material realizat de Gina Chiriac, psihoterapeut la Clinica „Grigorie Decapolitul“ din Craiova, situată în incinta Liceului de Chimie, tel. 0744 545 352
