Sabin Bălaşa, pictorul oltean care a respirat prin tablourile lui, a părăsit lumea celor vii, rămânând să trăiască prin operele sale epocale.
Menirea lui Sabin Bălaşa a fost de a aduce lumii un plus de frumuseţe şi de raţiune. Şi aşa a şi făcut, începând de la primele sale creaţii, până la ultimele. S-a născut în Dobriceni, judeţul Olt, pe 17 iunie 1932, satul care i-a fost „cea mai înaltă academie“, după cum el însuşi declara, într-un interviu din lucrarea apărută la Editura Scrisul Românesc, „Interviuri pentru eternitate“ a lui Ion Jianu. „Satul Dobriceni – Olt a fost pentru mine, pentru arma mea, o academie… Pentru că în Oltenia, când eram copil, la clăci şi seara se povesteau foarte multe născociri din astea ţărăneşti, cu un conţinut plin de spaimă, de groază… Ei, eu însă înregistram un fior plăcut la imaginaţia sătenilor, mai mult decât la partea fioroasă a lucrurilor. «Prindeam» partea plăcută, partea onirică, partea fantastică mai mult. Pe acest fantastic s-a imprimat, e adevărat, opera mea… Pentru mine, cea mai înaltă academie a fost satul în care m-am născut. Trebuie să mărturisesc că acum, după ce am colindat lumea, îmi apare din ce în ce mai magnifică ideea centrală că tot ce s-a hotărât, următoarele picturi ale mele au apărut exact când eram copil în satul Dobriceni. Satul pentru mine, pentru arta mea, a fost esenţialul“, mărturisea artistul. Şi Craiova i-a fost dragă, în ciuda micilor neplăceri care au venit de aici. „A vrut să realizeze, înainte de Revoluţia din decembrie 1989, la Liceul «Fraţii Buzeşti», o lucrare, pe holurile instituţiei la care învăţase, şi de care îl legau amintiri plăcute. A cerut să i se dea doar culorile, dar a fost refuzat. Craiova păstrează astăzi o singură lucrare la Muzeul de Artă, «Luptă pentru pace», datată 1970. Sabin Bălaşa n-a avut nici o expoziţie personală la Craiova. I s-au întâmplat şi altele. I-am văzut schiţele pentru decorarea exterioară a Teatrului Naţional Bucureşti. Sub istoria neamului nostru. Într-o viziune voroneţiană. Dacă se realiza, ar fi fost unul dintre cele mai frumoase monumente de artă ale ţării, o adevărată bijuterie artistică. Din nou, mare păcat, că nu s-a putut înfăptui o astfel de operă“, a precizat caricaturistul Gabriel Bratu, coleg şi prieten de-o viaţă al marelui artist.
Lupta unui artist
Sabin a mers mai departe, nu s-a împotmolit. Găsea puterea de a continua lupta, afirmând „Arta nu este o profesie, ci o meserie… datoria artistului nu este numai să producă artă, ci să lupte ca să impună arta. Beethoven spunea: «Este tot atât de imposibil să oprească cineva înaintarea unui mare artist, cum o muscă ar încerca să oprească un cal din furia nebun㻓. Şi Sabin Bălaşa a fost un mare artist. I-a iubit deopotrivă pe toţi. A iubit Craiova. „… Ca să vorbim de amintirile mele minunate despre Craiova, ar trebui să vorbim despre profesorii mei de desen şi pictorii din Craiova, oameni minunaţi şi foarte importanţi pentru mine. Profesorul Săndulescu, pictor de mare talent şi sensibilitate, om de mare cultură…. apoi profesorul Ilie Marinescu, pictor de talent, om de cultură… fosta pictoriţă Jeana Baculescu, pictor de mare calitate, Nicolae Marinache şi mulţi alţi pictori… Florica Anastasescu, sculptor… Am intrat în viaţa lor ca un participant real, adică echipa de lucru care mergea la Luncă“, mărturisea Sabin Bălaşa în „Interviuri pentru eternitate“. Şi-a iubit şi opera, dovadă că astăzi, când părăseşte definitiv lumea celor care l-au îndrăgit şi urât deopotrivă, a ales să-şi doarmă somnul de veci la Iaşi, oraşul în care epopeea sa naţională va continua să trăiască fără cancerul neiertător, fără nedreptăţile lumeşti, poate doar cu invidiile pe care le naşte încă, dar cu marea admiraţie a celor care iubesc arta, acea „Cenuşăreasă fără de care basmul lumii dispare“, după cum frumos o denumea artistul.
O moştenire nepreţuită
„Prinţul mantiei albastre“, cum îi spune prietenul său, caricaturistul Gabriel Bratu, a lăsat Iaşiului comoara cea mai de preţ. „… O epopee naţională unde este clară osmoza trecutului cu prezentul pentru a se obţine senzaţia de simultaneitate istorică… Sabin Bălaşa se opreşte, în picturile de la Iaşi, la figurile lui Ştefan cel Mare şi Alexandru Ioan Cuza. Din repertoriul figurilor istorice nu lipseşte nici Mihai Viteazu, nici Tudor Vladimirescu…, dar nici Soarele Moldovei – Ştefan cel Mare, Luceafărul Hiperion – Figura lui Eminescu, ridicându-se din apele mării într-o simbolică aureolă, Meşterul Manole, Legenda Mioriţei, Dochia, Prometeu, Icar, Somnoroase păsărele, Calamitatea, Primăvara, Zorile Moldovei, Naşterea, Memoria pământului. În nici o altă lucrare, artistul nu a reuşit performanţa concepţiei sale ca în monumentala realizare de la Universitatea din Iaşi“, preciza Mircea Deac, în articolul „Pe crucea suferinţei Mântuitorul neamului“, apărut în revista Lamura, numerele 1, 2, 3 ianuarie – februarie – martie, căci „în decorurile de la Universitatea din Iaşi am folosit culori olandeze foarte curate, pânză foarte rezistentă, numai materiale de primă mână. Tot ce lucrez vreau să fie trainic, în ideea mai multor sute de ani. Afirmaţia dovedeşte infatuare? Categoric, nu. Dacă eu nu cred în ce produc astăzi, dacă eu nu onorez arta cu cele mai bune materiale, dacă nu cred în timp, dacă îmi aşez de la început pânzele în zodia efemerului, cum să-i pretind spectatorului să creadă în arta mea?“, declara pictorul. Sabin Bălaşa rămâne SABIN BĂLAŞA. E o onoare pentru Craiova, căci după Ion Ţuculescu au venit Corneliu Baba şi apoi Sabin Bălaşa, tripletă de aur cu care trebuie să ne mândrim.
Sabin Bălaşa s-a întors în Sala Paşilor Pierduţi
Trupul neînsufleţit al lui Sabin Bălaşa a fost depus ieri, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, pentru ca ieşenii să-i aducă un ultim omagiu. Maestrul va poposi astfel, pentru ultima dată, în Sala Paşilor Pierduţi, înainte de a-şi găsi odihna veşnică la Cimitirul „Eternitatea“, lângă personalităţi de marcă ale culturii şi istoriei naţionale, precum Ion Creangă, Otilia Cazimir, George Topîrceanu, Miluţă Gheorghiu, Mihail Kogălniceanu sau Vasile Pogor.
