20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGroapa ecologică de la Petrila, gata pe hârtie

Groapa ecologică de la Petrila, gata pe hârtie

Proiectul gropii ecologice pentru Valea Jiului este gata, iar termenul-limită pentru construirea ei expiră la sfârşitul acestui an. Până acum, autorităţile de la Petrila, acolo unde va fi amenajată, spun că au făcut toate actele necesare şi aşteaptă doar avizul Mediului, dar firma care o va construi este încă în faza de înfiinţare. „Ni s-a spus chiar în aceste zile că societatea de la Bucureşti care va face construcţia este în faza de înfiinţare, în sensul că acum se asociază cu alta. Noi am făcut toate demersurile şi avem toate aprobările şi sperăm ca, în cel mult două luni, să avem şi avizul de la Mediu“, a declarat Ilie Păducel, primarul din Petrila.

Toate gropile de gunoi care există în prezent nu vor mai putea să funcţioneze de la 1 ianuarie 2009, iar gunoiul va trebui adunat selectiv începând de anul viitor.

Cei de la Petrila spun că au reuşit să predea firmei constructoare din Bucureşti amplasamentul gropii şi că, până acum, s-au făcut forajele necesare pentru stabilirea structurii solului, iar în şedinţa de consiliu s-a aprobat proiectul de urbanism zonal.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS