14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCopii uitaţi de părinţi

Copii uitaţi de părinţi

Copii lăsaţi în voia sorţii. Fără sprijin moral, material şi fără nici o mângâiere. Minori care abandonează şcoala şi ajung să se prostitueze ca să se întreţină, pentru că părinţii plecaţi la muncă în străinătate au uitat de ei.

VÂLCEA. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea a fost sesizată, în ultimele două săptămâni, de diferite persoane, că mai mulţi minori ai căror părinţi au plecat la muncă în străinătate, fără să anunţe, sunt abandonaţi. Conducerea DGASPC a fost sesizată de Primăria Alunu că cinci copii au fost lăsaţi singuri de părinţi. „Copiii cu vârste de trei, nouă, 12, 14 şi 16 ani locuiau într-o cameră pusă la dispoziţie de primărie, în mizerie. Părinţii au plecat în străinătate, iar fetele de 14 şi 16 ani s-au apucat de prostituţie. Ele aduceau în cameră tot felul de bărbaţi dubioşi, cu care întreţineau relaţii sexuale. De când au plecat părinţii, copiii nu mai frecventau nici şcoala. Pe una dintre fete nu am găsit-o acasă şi am dat-o dispărută la poliţie, iar pe ceilalţi patru copii i-am luat cu ordonanţă prezidenţială în regim de urgenţă“, a spus Roxana Radu, directoarea adjunctă a DGASPC Vâlcea. Alţi doi copii din Sighişoara, care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi erau în grija unei mătuşi, au fugit de acasă şi au fost depistaţi marţi, de poliţişti, în centrul oraşului Râmnicu Vâlcea. Băieţii, de zece şi 14 ani, le-au spus oamenilor legii că au plecat de la Sighişoara să se plimbe. Unul dintre ei avea şi o mână pusă în ghips. S-au făcut verificări şi s-a constatat că dispariţia băieţilor de la domiciliu nici nu fusese anunţată la poliţie. Angajaţi ai Poliţiei Transporturi Feroviare i-au dus pe copii la gară, unde i-au urcat într-un tren şi, sub supraveghere, aceştia au fost duşi la Sighişoara.

 

Ca să se întreţină s-a apucat de prostituţie

 

O minoră, elevă în clasa a IX-a, la o şcoală din Râmnicu Vâlcea, a ajuns să întreţină relaţii sexuale cu diferite persoane, după ce mama ei, singura rudă pe care o mai avea, a plecat la muncă în Grecia. Reprezentanţii DGASPC au fost anunţaţi, săptămâna aceasta, de directoarea Grupului Şcolar „Antim Ivireanul“, că are în internat o fată care urmează să împlinească 16 ani şi practică prostituţia. „Mama ei a plecat la muncă în Grecia, de mai bine de o lună. Fata nu mai are pe nimeni, nici măcar rude. Nu avea unde să locuiască şi a fost primită în internat, unde i s-a pus o cameră la dispoziţie. E elevă în clasa a IX-a, la şcoala profesională şi, de ceva timp, nu mai merge la cursuri. Spune că, atunci când merge, are numai note mici. Are diverse relaţii cu tot felul de persoane dubioase. A ajuns să se prostitueze ca să se poată întreţine, pentru că nu are nici un ban. Pe telefon avea şi un mesaj de la mama ei, care spunea că şi-a găsit de lucru şi că o să îi trimită bani. Fata nu are buletin, pentru că nu are un domiciliu stabil“, a povestit Roxana Radu. Directoarea DGASPC a menţionat că fata va fi luată într-un centru de plasament şi va merge la Serviciul Tineri în dificultate.

 

Peste 2.100 de copii au părinţii plecaţi în străinătate

 

Goana după bani lasă tot mai mulţi copii fără părinţi. Ultima statistică întocmită de DGASPC, conform datelor furnizate de primării, arată că, în judeţul Vâlcea, 2.152 de copii, care provin din 1.361 de familii, au părinţii plecaţi la muncă în străinătate. „Asta e cifra oficială, dar, în realitate, numărul copiilor lăsaţi în ţară de părinţi e mult mai mare. Mulţi pleacă şi îi lasă pe copii singuri, fără să anunţe şi noi aflăm de ei când ajung în situaţii dramatice. Aceşti copii sunt marcaţi pe viaţă de lipsa părinţilor şi mulţi dintre ei ajung chiar să se omoare“, a precizat Roxana Radu. Directoarea susţine că nu are nimic cu părinţii care pleacă la muncă în afară, dar aceştia trebuie să îşi ia şi copiii cu ei, sau cel puţin să îi lase în grija unei persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU