9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalZiua Mondială a Drepturilor Consumatorilor

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor

Inspectorii OJPC Olt au împărţit pliante informative, chestionare şi au strâns reclamaţii din supermarketurile din Slatina.

 

 

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor a fost sărbătorită vineri într-o manieră inedită în marile centre comerciale din Slatina. Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC), alături de inspectorul-şef adjunct Sorin Ţîrcomnicu, au împărţit cumpărătorilor pliante care îi informează în legătură cu drepturile pe care le au în calitate de consumatori şi chestionare care au urmărit să evidenţieze dacă oamenii îşi cunosc sau nu drepturile de consumatori. Acţiunile s-au bucurat de sprijinul mai multor elevi de la instituţiile de învăţământ din Slatina, care au participat la faza judeţeană a concursului „Alege! Este dreptul tău“, organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, la Palatul Copiilor din Slatina.

Inspectorii OJPC au mers vineri dimineaţă la orele de dirigenţie la Colegiul Naţional „Ion Minulescu“, Colegiul Naţional „PS Aurelian“, Grupul Şcolar Metalurgic şi Colegiul Tehnic „Alexe Marin“, oferind informaţii despre drepturile consumatorilor.

Pentru sărbătoarea de vineri au fost alese ca zone de informare supermarketurile Ethos, Mini-Max Discount, Plus şi Grup Primacons. Consumatorii au ascultat cu atenţie sfaturile inspectorilor OJPC, studiind interesaţi pliantele primite, însă, când a venit vorba de depunerea unor reclamaţii, majoritatea s-au abţinut. Mulţi dintre ei au avut şi răbdarea necesară pentru completarea chestionarelor, pe baza lor urmând să se stabilească în ce măsură consumatorii sunt informaţi în legătură cu drepturile pe care le au şi competenţele OJPC. „Aici, la magazinul Ethos au fost compelate peste 40 de chestionare, iar în total, astăzi, vor fi realizate aproximativ 100. Urmează să analizăm aceste chestionare, însă, la prima vedere, am observat faptul că majoritatea consumatorilor încep să îşi cunoască drepturile. În prezent, la sediul instituţiei se primesc de două ori mai multe reclamaţii decât acum câţiva ani“, a spus Ţîrcomnicu.

Tot vineri, în cadrul programului desfăşurat la nivel naţional pe tema „Generaţia alimentaţiei nesănătoase“, au fost verificaţi 20 de operatori economici din Olt care comercializează produse de tip fast-food. Controalele s-au lăsat cu 14 amenzi pentru deficienţe legate de informare în legătură cu conţinutul produselor de acest gen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU