19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjComisarii de mediu au plantat copaci

Comisarii de mediu au plantat copaci

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au sărbătorit miercuri ziua naţională a instituţiei pe care o reprezintă, plantând copaci.

Ovidiu ilie, comisarul-şef al GM Gorj, a declarat că fiecare dintre cei opt comisari pe care îi are în subordine a plantat câte cinci copaci pe un teren obţinut de la Primăria Târgu Jiu şi situat în localitatea Bârseşti. „Fiecare comisar de la Gorj a plantat cinci copaci, astfel la Bârseşti au fost plantaţi 40 de stejari roşii. Am pus oamenii şi au săpat gropile ieri (marţi – n.r.), iar miercuri i-am plantat. Este o acţiune binevenită pentru că în zona Bârseşti a fost fabrica de ciment, iar câteva zeci de copaci sunt foarte potriviţi pentru mediu şi locuitori“, a precizat comisarul-şef Ovidiu Ilie. Acţiunea de miercuri face parte din mişcarea de voluntariat intitulată „Milioane de oameni, milioane de copaci“.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS