20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSinistraţii din Seciuri au scăpat de impozite

Sinistraţii din Seciuri au scăpat de impozite

Primăria Roşia de Amaradia – Gorj i-a scăpat de impozite pe sinistraţii din satul Seciuri, scoţând din evidenţe imobilele afectate de alunecările de teren din ultimii ani.

 

GORJ. Sinistraţii din Seciuri, care au casele afectate de alunecările de teren, au fost scoşi din evidenţele Primăriei Roşia de Amaradia, privind plata impozitelor pe locuinţă. O comisie a primăriei a finalizat recent procesul de inventariere a imobilelor afectate de dezastrul natural produs în urmă cu un an şi jumătate. S-a decis să nu mai fie percepută nici un fel de taxă, reprezentând impozit pe locuinţă, cetăţenilor care nu mai locuiesc în Seciuri. Cei mai mulţi locuitori care au case construite în locaţiile Cojani şi Albeni au renunţat să mai stea la Roşia de Amaradia, abandonându-şi locuinţele distruse de alunecările de teren. De altfel, acestea reprezintă un pericol pentru oricine, având pereţii crăpaţi şi putându-se prăbuşi la orice reactivare a alunecărilor de pământ.

 

Unii au rămas

 

Cei mai mulţi săteni nu au dorit să se mute în noile case şi au rămas în adăposturi improvizate, lângă dărâmături. Potrivit autorităţilor locale, 118 case au fost scoase din evidenţele privind plata impozitelor. Mai există însă circa 35 de localnici care preferă să nu plece, pentru că nu au cu cine să îşi lase animalele. „Era normal să facem acest lucru şi să nu îi mai obligăm să plătească impozite pe nişte dărâmături. Dacă erau case în bună stare, se mai putea pune problema, dar aşa nu mai este cazul. Am evaluat fiecare situaţie şi, acolo unde am mai găsit cetăţeni, am calculate impozitul în funcţie de suprafaţa ocupată. Unii şi-au făcut adăposturi în anexe, lângă case. O să plece şi ei la Cojani şi la Albeni unde au case, atunci când vor rezolva problema animalelor“, a precizat edilul din Roşia de Amaradia, Cristinel Faităr.

 

Adăpost pentru animale la Albeni

 

După cum a declarat primarul Cristinel Faităr, autorităţile din Roşia de Amaradia, împreună cu cele din Albeni, vor să construiască un adăpost pentru animalele sinistraţilor. Din cauza noilor curţi relativ mici, dar şi a condiţiilor de trai, cei din Albeni nu îşi mai pot construi grajduri. Soluţia găsită de primarul Faităr constă în ridicarea unor adăposturi pentru animale, în apropiere de noua aşezare. „Deocamdată, la Albeni trebuie rezolvată problema apei şi am înţeles că au fost primite fondurile necesare. Mai este vorba şi de un cimitir, de nişte împrejmuiri şi apoi ne gândim la o suprafaţă de teren de două hectare, separat de locuinţe, pe care să construim acest adăpost pentru animale. Oamenii nu pot să renunţe la ele. O dovadă este şi faptul că unii nu vor încă să plece din Seciuri“, a mai spus primarul Faităr.

 

Alte 116 familii aşteaptă ajutor

 

Până în prezent, la Cojani au fost construite 21 de case şi la Albeni, 94 de locuinţe. De asemenea, 34 de familii şi-au construit casele în regie proprie, folosind materialele de construcţie puse la dispoziţie de autorităţi. Alte 116 gospodării din Roşia de Amaradia, satele Seciuri şi Ruget, dar şi din alte zone sunt afectate grav de alunecări. Proprietarii gospodăriilor aşteaptă ajutor din partea statului pentru a se muta în alte case. O comisie judeţeană, formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului şi ai Consiliului Judeţean, lucrează la elaborarea unei documentaţii care va fi trimisă executivului pentru aprobare, sub forma unei hotărâri de guvern. Reprezentanţii comisiei judeţene nu s-au decis dacă să solicite materiale de construcţii sau bani. Procurarea materialelor de construcţie va necesita mai mult timp, prin organizarea de licitaţii. Cu ajutorul banilor, sinistraţii vor putea să îşi realizeze case în regie proprie, însă şi această soluţie este nesigură, întrucât nu se ştie dacă toţi cei afectaţi vor să îşi ridice singuri o locuinţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS