9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Scurte stiri


Câinele gazdei, un deliciu culinar

Un sud-coreean flămând a fost arestat după ce a mâncat câinele femeii la care stătea în gazdă, informează site-ul cyberpresse.com. Bărbatul a fost dus în arest preventiv după ce vecinii lui au sunat la pompieri, anunţând că din apartamentul acestuia ieşea un fum dens, neobişnuit. Bărbatul este şomer şi trăieşte singur într-un apartament închiriat dintr-un cartier defavorizat şi se pare că era sub influenţa alcoolului în momentul în care a comis fapta. Omul a profitat de un moment de neatenţie al gazdei sale şi i-a furat acesteia câinele, un chihuahua, şi apoi l-a gătit. Ghinionul lui a fost că, în momentul în care a pus animalul la prăjit, hainele i-au luat foc şi fumul a alertat vecinii. Bărbatul a fost prins asupra faptului de pompieri, care au chemat imediat poliţia. Omul şi-a justificat gestul spunând că îi era teribil de foame şi bietul câine a fost la îndemână.

Porcul-pictor cucereşte America

Expresionismul abstract are un nou reprezentant: un porc ale cărui picturi fac furori în lumea artei. După cum informează site-ul ananova.com, porcul-pictor, Smithfield, are zece ani şi trăieşte la o fermă din statul american Virginia, fiind mândria stăpânei sale, Fran Martin, care a început să vândă pe internet tablourile „preferatului“ său. Neobişnuitul pictor este deja vedetă în Statele Unite, a apărut chiar la emisiunea lui Oprah Winfrey, iar tablourile pe care el le realizează sunt vândute la licitaţii în scopuri caritabile. „Smithfield este un porc foarte inteligent şi a pictat sute de tablouri până acum“, se mândreşte Fran Martin. Specialiştii spun că porcii nu disting culorile, dar Fran este convinsă că Smithfield este în stare să facă diferenţa. „Cred că albastrul îi place cel mai mult pentru că foloseşte această culoare mai mult decât altele“, a explicat stăpâna porcului-minune.

Pink creşte rata divorţurilor

Cântăreaţa americană Pink îngroaşă rândurile celor divorţaţi. Pink, pe numele ei adevărat Alecia Beth Moore, a divorţat de soţul ei, campionul de motocross Carey Hart, încheind astfel un mariaj care a durat doi ani, informează site-ul cyberpresse.com, citând anunţul făcut de purtătorul de cuvânt al artistei. „Pink şi Carey Hart s-au despărţit“, a anunţat Michele Schweitzer, afirmând totuşi că ei „nutresc sentimente profunde de dragoste şi respect unul faţă de celălalt“ şi că „prietenia lor este mai solidă decât până acum, în ciuda faptului că mariajul lor s-a încheiat“. Pink şi Hart s-au căsătorit în luna ianuarie 2006 în Costa Rica, iar acum divorţează din motive care încă nu au fost date publicităţii.

Mel C vrea ca Spice Girls să continue ca trio

Melanie Chisholm, membra formaţiei Spice Girls, cunoscută drept Mel C, vrea să le „concedieze“ pe colegele sale Victoria Beckham şi Geri Halliwell şi să continue să cânte sub numele de Spice Girls doar în trei, fără ele. După cum informează site-ul pr-inside.com, Mel C a fost furioasă după ce trupa a fost nevoită să anuleze ultimele concerte programate în China, Africa de Sud, Australia şi Argentina pe motiv că ambele colege ale sale aveau nevoie să petreacă mai mult timp împreună cu familiile lor. Mai mult decât atât, Mel C a ţinut să emită un comunicat de presă prin care insista asupra faptului că nu ea a luat această decizie. Într-un interviu acordat trustului WENN, cântăreaţa a refuzat să comenteze zvonurile potrivit cărora grupul ar fi ameninţat de o ruptură, însă a menţionat că viaţa ei va continua la fel de bine şi după Spice Girls. Melanie Chisholm vrea să meargă în turneu doar cu Baby Spice Emma Bunton şi Scary Spice Melanie B. „Dacă vor şi ele, cred că ar fi perfect. Dintotdeauna mi-a plăcut să cânt cu fetele, vocile noastre se potrivesc perfect“, şi-a explicat Mel C preferinţa.

Jonathan Rhys Meyers, ambasador al unei fundaţii caritabile

Jonathan Rhys Meyers a fost numit ambasador al unei organizaţii caritabile ce militează pentru drepturile copiilor străzii din India, informează site-ul pr-inside.com. Actorul, cunoscut din serialul de televiziune „Dinastia Tudorilor“, va fi noua imagine a fundaţiei „Hope Foundation“, o organizaţie irlandeză creată în anul 1999 pentru a ajuta copiii nevoiaşi din Calcutta. „Sunt extrem de onorat că am fost numit ambasadorul unei organizaţii de talia Hope Fundation. Dacă pot să-mi folosesc numele şi renumele pentru a face cunoscută munca depusă de oamenii minunaţi ce lucrează pentru această fundaţie, atunci acest lucru reprezintă o mândrie pentru mine“, a declarat Jonathan Rhys Meyers.

Un francez a inventat maşina de strâns mâna

Un candidat la alegerile municipale din localitatea franceză Lodeve a inventat o maşină automată de strâns mâna, informează site-ul cyberpresse.ca. Nu este prima dată când Pierre Guirard candidează pentru o funcţie în consiliul local, dar anul acesta el vrea să îşi depăşească propriul record din anul 1995 şi să obţină mai mult de 13,7 la sută dintre voturile concetăţenilor. De aceea, a inventat această neobişnuită maşinărie care să îi preia sarcina de a strânge mâinile alegătorilor cât timp el lipseşte. Tâmplar de profesie, Guiraud şi-a rugat un prieten să îi construiască o sosie în mărime naturală, un manechin din metal dotat cu un braţ cu resort, care se termină cu o mână întinsă prietenos către trecători. În plus, puterea strângerii de mână se adaptează automat, în funcţie de forţa alegătorului. Pentru a nu pierde nici un potenţial vot, ingeniosul candidat a afişat chiar şi instrucţiuni de folosire pentru manechin: „Pierre Guiraud – Alegeri municipale 2008. Maşină de strâns mâna. În cazul în care eu lipsesc, strângeţi mâna manechinului“. Cât se poate de simplu, nu?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII