11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMitrea a trecut în tabăra lui Geoană

Mitrea a trecut în tabăra lui Geoană

Cu o zi înainte de Consiliul Naţional, şansele lui Adrian Năstase de a câştiga şefia acestui for nu pot fi încă stabilite, întrucât cele două tabere, a sa şi a lui Geoană, vor negocia voturile până în ultimul moment.

 

Surse din PSD au declarat ieri pentru NewsIn că, profitând de atribuţiile recâştigate şi de influenţa mai veche în teritoriu, Miron Mitrea încearcă, alături de Mircea Geoană şi de Viorel Hrebenciuc, prin negocieri, să evite câştigarea competiţiei de către Năstase.

De altfel, acesta a reclamat faptul că se înlocuiesc unii delegaţi ai Consiliului din anumite filiale cu alţii fideli lui Geoană. Ar fi vorba, susţin unele surse din PSD, de filiale precum Galaţi, Vrancea sau Constanţa, unde s-ar încerca „mici ajustări“ ale listei de delegaţi.

Mai mult, unii lideri PSD susţin că aceste mişcări se fac şi profitând de absenţa din ţară a lui Titus Corlăţean, nevoit, din cauza ocupaţiilor de la Parlamentul European, să lase organizarea Consiliului pe mâna echipei lui Geoană.

Potrivit aceloraşi informaţii, Geoană încearcă să acrediteze ideea că o revenire a lui Năstase ar pune reflectoarele asupra problemelor de imagine şi a dosarelor pe care le are fostul premier şi că partidul va scădea iar dramatic în sondaje.

 

Filialele judeţene, divizate de competiţie

 

Din cauza negocierilor de ultim moment este greu de prevăzut care sunt şansele lui Năstase. Analizând însă declaraţiile oficiale ale unor lideri din teritoriu, printre filialele care l-ar putea vota se numără până acum cele din Moldova – Botoşani, Suceava, parţial Iaşi şi câteva din Muntenia – Dâmboviţa şi Prahova. Nişte voturi în plus ar urma să mai obţină fostul premier şi din Mureş sau Maramureş. Împotriva lui Năstase vor vota, susţin unele surse, majoritatea delegaţiilor din Ardeal: Clujul lui Vasile Dâncu şi Ioan Rus, Timişul lui Ilie Sârbu, printre puţinii care au spus public că Năstase nu are şanse, Alba, Sibiul şi, foarte probabil, organizaţia din Bucureşti, controlată de Marian Vanghelie.

Multe filiale sunt însă divizate de competiţie. În această situaţie s-ar afla, de exemplu, Galaţiul condus de Dan Nica. Surse din interiorul PSD Galaţi au declarat ieri, pentru NewsIn, că organizaţia este împărţită în două tabere înaintea Consilului Naţional de mâine – liderul Dan Nica şi membrii organizaţiei judeţene sunt de partea lui Dan Mircea Popescu, în timp ce social-democraţii din organizaţia municipală Galaţi, în frunte cu primarul Dumitru Nicolae, sprijină revenirea lui Adrian Năstase. Însă, tabăra lui Nica, fidel lui Geoană, este majoritară deocamdată. Şi alte filiale sunt în aceeaşi situaţie, mai susţin surse din PSD, arătând că până la urmă balanţa va fi înclinată de nehotărâţi şi de modul în care îşi vor pleda cauza până la final.

 

„Adrian Năstase e clasat primul la capitolul lipsă de încredere“

 

Pe de altă parte, în ciuda existenţei unui număr mare de nehotărâţi, tabăra lui Geoană a primit un ajutor util şi din ultimele declaraţii publice ale fostului premier. Năstase i-ar fi înfuriat pe unii şefi din teritoriu după ce a spus marţi seară la Realitatea TV că, pentru a fi acceptat, Geoană a dat prea multă libertate organizaţiilor, lucru care nu a fost de bun augur pentru partid. În plus, fostul premier a mai declarat că, dacă PSD nu câştigă localele, va fi „deranj mare în partid“, chiar congres extraordinar. „Este o gafă! Năstase şi-a diminuat şansele iremediabil amintind de perioada în care conducea aproape dictatorial partidul“, a declarat pentru NewIn un lider PSD, fost apropiat al lui Năstase în timpul guvernării 2000-2004.

Întrebat de şansele lui Năstase, acelaşi lider a ţinut să răspundă invocând nişte cifre din ultimele sondaje făcute de fiecare filială a PSD înainte de locale. „Adrian Năstase e clasat primul la capitolul lipsă de încredere, este identificat în continuare ca persoana cea mai coruptă din PSD şi chiar dintre toţi politicienii. Astea sunt cifrele! Năstase e competent şi nici nu e aşa de corupt, însă percepţia publică e alta şi, electoral, cifrele contează“, a mai precizat sursa citată. Liderul PSD spune că sunt greu de stabilit şansele lui Năstase şi că totul va rămâne, ca de obicei, „la nivelul mlaştinii balcanice“, unde decizia de ultim moment, percepţia şi manipularea vor înclina balanţa.

Peste 700 de delegaţi ai Consiliului Naţional urmează ca mâine să aleagă preşedintele acestui for. Candidaţii sunt Adrian Năstase şi Dan Mircea Popescu. Câştigarea funcţiei de către primul îi va aduce acestuia dreptul de a participa la deciziile ce se iau în Biroul Permanent Naţional după aproape trei ani de izolare, o anumită vizibilitate, dar, mai ales, legitimitatea de a vorbi în numele PSD.

Consiliul Naţional al PSD, organul de conducere al partidului dintre două congrese, are o serie de atribuţii precum: validează componenţa comitetului Executiv Naţional şi a Biroului Permanent Naţional, hotărăşte încheierea alianţelor politice la propunerea CEX, răspunde de organizarea campaniilor electorale, soluţionează contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de Consiliile organizaţiilor judeţene. Cât priveşte atribuţiile preşedintelui Consiliului Naţional, acesta coordonează activitatea departamentelor PSD, a forumurilor, ligilor, asociaţiilor. Totodată, primeşte prin delegare atribuţii din partea preşedintelui PSD.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU