19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalReparaţiile la şcoli şi grădiniţe, în afara legii

Reparaţiile la şcoli şi grădiniţe, în afara legii

Reparaţiile făcute cu bani publici la şcolile şi grădiniţele din Olt s-au realizat fără respectarea legii. Nici o unitate de învăţământ nu a solicitat, aşa cum cere legea, autorizaţie de la Inspectoratul de Stat în Construcţii.

 

 

OLT. Cei 31.908.000 lei cheltuiţi anul trecut pentru lucrări de reabilitare la 163 de unităţi de învăţământ din judeţul Olt au fost folosiţi înainte să se obţină toate avizele necesare.

Deşi legea prevede clar că „pentru toate lucrările de intervenţii la construcţiile existente – reparaţii, modificări, reabilitări, consolidări sau restaurări finanţate din fonduri publice sau din credite externe contractate sau garantate de stat finanţarea nu se va asigura decât în condiţiile obţinerii avizului Inspectoratului de Stat în Construcţii“, pentru lucrările din judeţ acest lucru nu a fost respectat.

Singurul care a sesizat acest fapt a fost Inspectoratul în Construcţii Olt. Conducerea instituţiei nu are competenţa necesară pentru a sancţiona aceste nereguli.

„În mod normal, înainte să demareze lucrările de intervenţie, fiecare dintre instituţiile care au obţinut finanţarea publică ar fi trebuit să vină cu proiectul de reconsolidare la noi, pentru a fi avizat. După analizarea proiectelor, noi am fi putut să ne pronunţăm dacă lucrările de intervenţie ar fi afectat sau nu structura de rezistenţă a clădirii“, a spus Cinel Barbu, şeful Inspectoratului Teritorial în Construcţii.

 

Cine răspunde?

 

Problema obţinerii avizelor a fost ridicată de conducerea Inspectoratului în Construcţii Olt la ultima întrunire a colegiului prefectural. Directoarea Finanţelor Publice Olt a admis că lucrările trebuia avizate. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt au ocolit explicaţiile pentru situaţia creată, pasându-şi responsabilitatea.

Fondurile venite de la bugetul statului au ajuns la primării, care s-au ocupat de organizarea licitaţiilor şi de întocmirea documentaţiei necesare demarării lucrărilor. Constructorii au executat lucrările, şi-au încasat banii şi nu au fost nici pe departe interesaţi de avizul Inspectoratului în Construcţii. Finanţele Publice, care administrează banii alocaţi de stat, au recunoscut că au ocolit legea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS