Cu un oaspete venit să-şi petreacă vacanţa în România, am petrecut una din serile începutului de ianuarie la televizor, urmărind jurnalele de Actualităţi.
Cutia magică dă peste margini de ştiri despre pârtiile pline de schiori la Predeal şi Sinaia, despre traficul care devine de coşmar (clişeul numărul unu al fătucelor de la televiziuni, coşmarul, pe care ele îl confundă, probabil cu muştarul!), vineri după-amiază şi duminică seară pe DN 1.
Amuzându-se de analfabetismul gazetăresc autohton (o pârtie plină de schiori iarna nu e o ştire, deoarece se constituie într-o banalitate crasă), oaspetele, picat din Occident pe aceste meleaguri, mi s-a plâns că n-a putut urmări în aceste zile, pe nici un post TV, o ştire mai acătării despre campania electorală din SUA.
Campania electorală din SUA e un eveniment urmărit cu atenţie de întreaga planetă. Dată fiind ipostaza SUA de nou imperiu roman, primul imperiu universal din istorie, cine va fi viitorul locatar al Casei Albe e o chestiune ce depăşeşte din start hotarele Americii. Cu atât mai mult e important cine va învinge până la urmă nu numai dintre democraţi şi republicani, dar şi dintre candidaţii fiecăruia dintre cele două partide cu cât campania electorală a evidenţiat deosebiri substanţiale de poziţie tocmai în planul politicii externe.
Pentru noi, românii, campania electorală din SUA capătă o importanţă de mărimea celei cuvenite unei campanii electorale interne. Dacă ne gândim bine, cele două Palate (Cotroceni şi Victoria) sunt despărţite şi de accentul diferit pus pe una dintre cele două blocuri mondiale cărora România le e aliat: SUA (Cotroceni), Uniunea Europeană (Victoria).
Şi cu toate acestea, în presa noastră, campania electorală din SUA trece drept mai puţin importantă decât ultima toană a lui Traian Băsescu sau decât ultimul sutien pe care nu-l poartă o starletă porno.
Nu numai campania electorală din SUA, dar nici alte evenimente de pe planetă nu sunt abordate cu atenţia cerută de influenţa lor fatală asupra vieţii noastre social-politice: de la alegerile prezidenţiale din Rusia până la criza din Pakistan.
Neglijarea vieţii internaţionale e o slăbiciune a presei noastre postdecembriste. Un timp ea şi-a găsit explicaţia. Un popor ce se vede ca locuind într-o colonie nu pare interesat de ce se întâmplă dincolo de pragul bordeiului său.
România e însă acum membră a NATO şi a Uniunii Europene.
Teoretic, provincialismul de până cum n-ar mai trebui să se manifeste.
Şi, cu toate acestea, el continuă să existe.
De unde tragem concluzia că e un provincialism de esenţă!
