21.7 C
Craiova
joi, 1 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalExprimarea emoţiilor

Exprimarea emoţiilor

Orice emoţie (sentiment) pe care o simţim este naturală şi normală. Ele nu pot fi împărţite în bune şi rele. O emoţie considerată inadecvată sau inoportună într-o anumită situaţie poate fi folositoare în alta – de aceea nu trebuie judecată, ci recunoscută, înţeleasă şi acceptată.

 

Emoţiile pot fi uneori uşor de identificat, în special atunci când apar într-o formă concretă precum teama, furia sau tristeţea. Însă, în viaţa de zi cu zi, emoţiile sunt complexe, ceea ce le face mai greu de identificat. Cele puternice, precum furia – care este pentru unii oameni greu de acceptat – pot fi confundate şi exprimate sub forma altei emoţii, cum ar fi tristeţea.

În viaţă considerăm uneori că este mai bine să ignorăm sau să reprimăm o emoţie, pentru a putea funcţiona adecvat; alteori, credem că recunoaşterea şi exprimarea emoţiei nu vor conduce la nici o rezolvare sau că emoţia pe care o simţim este inacceptabilă din punct de vedere social.

Totuşi, neexprimarea acestor emoţii, ignorarea sau reprimarea lor nu conduc la rezolvarea situaţiei sau dispariţia fără consecinţe a acestora. În timp, ele pot deveni mult mai puternice şi de necontrolat în situaţii de stres sau pot determina tulburări de stres, anxietate ori depresie.

 

Emoţii pozitive şi negative

 

Putem însă să vorbim despre două categorii de emoţii: pozitive şi negative. Indiferent din ce categorie fac parte, ele ne pot ajuta în situaţiile din viaţa de zi cu zi. O emoţie pozitivă, cum ar fi încrederea sau optimismul, te poate ajuta în luarea unei decizii, în aceeaşi măsură în care teama, nesiguranţa te pot ajuta să nu-ţi asumi riscuri inutile atunci când iei decizia.

Lista cu emoţii vă poate fi de ajutor în identificarea celor pe care le simţiţi în viaţa de zi cu zi. După ce v-aţi identificat o emoţie, vă va fi mai uşor să o exprimaţi. Există mai multe modalităţi de a vi le exprima, în funcţie de situaţia în care vă aflaţi şi de emoţia pe care o simţiţi.

O modalitate poate fi aceea de a transmite persoanei emoţia pe care o simţiţi în legătură cu ea/el. În acest mod pot fi exprimate atât emoţii pozitive, cât şi negative: „Mă simt trist“; „Sunt dezamăgit de faptul că…“; „Mă deranjează când…“, „Mă simt vinovat pentru că…“ sau „Sunt încrezător cu privire la…“; „Mă simt mulţumit de…“; „Mă pasionează…“; „Sunt amuzat de…“; „Mă simt capabil să fac…“, „M-am înfuriat când…“ etc. Este posibil însă ca persoana cu care dorim să comunicăm să nu fie dispusă să ne asculte sau emoţiile noastre să fie atât de puternice în acel moment încât să ne fie dificil să le „sortăm“, să le înţelegem şi să le exprimăm adecvat. De aceea, este de preferat atunci când avem emoţii foarte puternice să lăsăm să treacă o scurtă perioadă înainte de a le exprima, pentru a le putea identifica şi înţelege.

Altă modalitate de exprimare a acestora este să discutaţi cu o persoană apropiată, care nu va judeca emoţiile, ci le va înţelege şi accepta. Este folositor să povestiţi unei persoane apropiate, după o zi grea de muncă, tot ce s-a întâmplat la serviciu şi care au fost emoţiile dumneavoastră în situaţiile din timpul zilei. „M-am simţit trist şi neeficient când şeful m-a criticat“; „M-am simţit nedreptăţit când nu s-a ţinut cont de părerea mea“; „M-am simţit satisfăcut pentru că şeful a apreciat proiectul meu“; „Am fost bucuros că m-au invitat colegii în oraş“ etc.

Aţi avut un jurnal când eraţi adolescent/ă? Dacă da, amintiţi-vă de el, pentru că descrierea situaţiilor şi a emoţiilor pe care le-aţi simţit într-o anumită situaţie prin scris este, de asemenea, un foarte bun mod de a vi le descărca şi mai ales de a înţelege care situaţie vă provoacă o anumită emoţie. Puteţi şi să scrieţi o scrisoare persoanei în legătură cu care aţi simţit emoţiile, în care să i le explicaţi. Aceasta nu trebuie neapărat trimisă destinatarului, dar cu siguranţă vă va ajuta pe dumneavoastră să vă înţelegeţi mai bine şi să scădeţi din disconfortul pe care îl poate provoca o emoţie negativă.

Deşi se spune că plânsul este pentru cei slabi, în realitate, o partidă bună de plâns vă poate ajuta să procesaţi mai uşor emoţiile şi să scădeţi din disconfortul resimţit. A plânge este ca şi cum aţi pune punct la o situaţie, pentru a o lua apoi de la capăt, privind-o cu alţi ochi.

Pictatul, desenatul, sculptatul, cântatul, scrierea poeziilor, toate acestea reprezintă un mod creativ de a vă exprima emoţiile. Nu este nevoie de talent, ci doar de recunoaşterea faptului că aceste emoţii există, pentru a le putea exprima într-unul din aceste moduri. Vă puteţi alege propria modalitate de a vă exprima emoţional, în funcţie de situaţiile pe care le trăiţi zi de zi şi de emoţiile legate de aceste situaţii.

www.mindcare.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS