20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTrei accidente grave în weekend

Trei accidente grave în weekend

VÂLCEA. La sfârşitul săptămânii trecute, în judeţul Vâlcea au avut loc trei accidente rutiere grave, în urma cărora o persoană a decedat şi alte patru au ajuns în stare gravă la spital.

Primul accident, soldat cu un mort, s-a petrecut vineri seară pe DN 64, pe raza comunei Ioneşti. Mircea E., de 52 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturismul Volkswagen spre Drăgăşani, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu Dacia 1310 condusă regulamentar de Marian B., de 58 de ani, din comuna Şirineasa. Acesta a decedat în urma impactului, fiind necesară intervenţia echipei de descarcerare a ISJU Vâlcea pentru a-l scoate dintre fiare. Ambii conducători auto purtau centurile de siguranţă în momentul producerii impactului, iar Mircea E. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Al doilea accident grav, în urma căruia trei persoane au ajuns la spital, a avut loc duminică dimineaţă, pe DN 7A, în oraşul Brezoi. „Dumitru V., de 47 de ani, din Brezoi, în timp ce conducea un autoturism Dacia 1300, într-o curbă uşoară la dreapta, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, partea carosabilă fiind acoperită cu polei, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoturismul Skoda Octavia condus regulamentar de Mihai D., de 46 de ani, din comuna Malaia, judeţul Vâlcea. În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a lui Dumitru V., care a fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea, punându-i-se diagnosticul traumatism toracic cu fracturi la coastele 6-7 şi politraumatism picior drept, rănirea gravă a pasagerului din dreapta faţă a autoturismului Dacia, Nicolae V., de 43 de ani, care a fost diagnosticat cu traumatism toracic cu fractură coasta 4 şi fractură claviculă, precum şi rănirea uşoară a pasagerei din dreapta faţă a autoturismului Skoda Octavia, Mioara D., de 47 de ani, din comuna Malaia, căreia i s-a stabilit diagnosticul contuzie antebraţ drept şi contuzie genunchi drept“, a declarat comisarul Marcel Sărdaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

 

A intrat pe contrasens

 

Al treilea accident grav s-a petrecut tot duminică, în jurul orei 16.00, pe DN 64, în municipiul Râmnicu Vâlcea, zona Râureni. Ion P., de 53 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a pătruns pe contrasens cu autoturismul pe care îl conducea şi a lovit frontal Chevroletul condus de Nicu B., de 51 de ani, din Târgu Jiu. În urma impactului, Doina B., pasageră pe locul din dreapta faţă în autoturismul Chevrolet, a ajuns la spital, unde i s-a stabilit diagnosticul traumatism toracic şi fractură coastă 8. Cei doi conducătorii auto au fost testaţi cu etilotestul de echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului, rezultatele fiind negative.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS