9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn bătrân îşi trăieşte drama la Psihiatrie

Un bătrân îşi trăieşte drama la Psihiatrie

OLT. Drama bătrânului Constantin Pârva o cunoaşte tot Ipoteştiul. Mai mult, există chiar o vorbă printre săteni: „Cine-o face ca Reba (porecla bătrânului – n.r.), ca Reba să păţească!“. A făcut de-a lungul vieţii mai multe case, pe care le-a vândut şi, se lăuda el, i-a făcut parte fiului său. Singurul copil, înfiat, care a ajuns după zeci de ani să-l arunce din maşină, pe-o vreme ploioasă, ca pe un câine, în faţa Primăriei Ipoteşti. După acest trist episod, petrecut la începutul toamnei, a ajuns la Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Slatina. Asistenţii sociali, primăria pe raza căreia nu mai are de mult o proprietate, dar care încă se mai simte datoare moral, instituţii judeţene, cu toţii caută o soluţie. De negăsit până acum.

„Băi, primare, ia-l şi spală-te cu el pe cap!“

Ultimii ani – din cei 80 şi ceva câţi numără, trăiţi când mai bine, când mai rău – şi i-a petrecut pe unde a putut. Ultima casă a vândut-o în jurul anului 1990, banii i-a dat, după cum se confesa sătenilor, fiului său, iar de atunci a tot stat la mila oamenilor cu suflet din Ipoteşti. Concubina i-a murit în 1998, a îngropat-o şi pe ea Primăria Ipoteşti. Bătrânul şi-a găsit loc lângă o râpă, unde şi-a încropit o covergă. A stat când acolo, când pe la câte o familie care-l ţinea să aibă grijă de animale şi să mai muncească pe lângă casă. Primăria i-a acordat ajutor social şi unul dintre funcţionari s-a preocupat să-i întocmească şi dosar de pensie pentru perioada lucrată. „Îi venea şi pensia tot la primărie. Anul trecut a stat la fiul său, Ilie, la Craiova. Nu venea decât să-şi ia pensia şi ajutorul social. De câteva ori a venit cu fiul, ba băiatul a venit şi singur, cu buletinul lui.  I-am făcut, în toamna trecută, şi actele pentru ajutorul de încălzire cu lemne. Fiul a plecat între timp în Franţa şi l-a adus la nişte rude îndepărtate, la Ipoteşti. Într-o zi şi-a luat pensia, 600.000 de lei vechi, şi cele 2,5 milioane pentru încălzire şi a plecat spre Craiova. N-a ajuns, s-a rătăcit şi a ajuns la Roşiori de Vede. L-a găsit poliţia şi l-a dus, „boschetar“, la Psihiatrie, unde a stat până prin februarie, când n-au mai putut să-l ţină. Ne-au spus că nu e caz social, pentru că are pensie şi susţinători legali, nu e nici caz medical, n-au ce  să-i mai facă“, a povestit referentul din cadrul Primăriei Ipoteşti, Bogdan Petre.
L-a preluat primăria, care a început să-i caute alte rude rămase în ţară. Au identificat o nepoată la Piatra-Olt, care l-a ţinut, la rândul ei, câteva luni. I-au transferat, între timp, şi dreptul de a ridica pensia la Piatra-Olt.
Prin vară s-a întors în ţară, fiul rătăcitor, care şi-a adus aminte de bătrân şi l-a luat de la fiica sa. Înţelegerea n-a durat mult. „Într-o bună zi, ne trezim cu o scrisoare la primărie, că ni-l aduce înapoi. Ne-a dat un telefon: «Băi, primare, ia-l şi spală-te cu el pe cap!», a fost mesajul fiului. N-a mai trecut mult şi, la începutul toamnei, ne-am trezit cu el în faţa primăriei. Era o zi ploioasă, prima ploaie din toamna asta. L-a aruncat ca pe un animal din maşină, în faţa primăriei. În ziua respectivă am avut şi o cununie civilă. I-am dat nişte cozonac să mănânce şi s-a aplecat să adune şi firimiturile“, a povestit Bogdan Petre.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS