9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljProduse de panificaţie mai sigure

Produse de panificaţie mai sigure

De câteva luni, producătorii din panificaţie sunt instruiţi să respecte normele europene privind siguranţa alimentelor prin intermediul unui program finanţat de UE.  

VÂLCEA. Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Vâlcea, în parteneriat cu Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), a derulat începând cu luna iulie un program finanţat din fonduri europene destinat micilor producători din panificaţie intitulat „Produse de panificaţie mai sigure şi mai competitive“. Potrivit lui Gheorghe Rizoiu, coordonatorul proiectului, principalul obiectiv a fost acela de a informa producătorii şi angajaţii acestora  în legătură cu normele europene care se aplică în domeniul lor de activitate . „Până în prezent, la sesiunile noastre de informare au participat 125 de persoane care lucrează în domeniul panificaţiei, în brutării şi laboratoare. Au fost incluse în program unităţi din cinci judeţe: Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea. Până la terminarea proiectului vor mai participa la sesiunile de informare încă 100 de lucrători din panificaţie“, a explicat Gheorghe Rizoiu. Potrivit acestuia, valoarea finanţată de Uniunea Europeană este de 63.240 de euro, partenerii români având de acoperit numai o parte din proiect, respectiv 7.440 de euro. Pe lângă seminariile de informare, în cadrul programului s-au finanţat şi tipărirea unor pliante destinate tuturor muncitorilor din unităţile vizate, precum şi un manual al micului producător de panificaţie.

Răspuns pozitiv din partea patronilor

Patronii firmelor beneficiare au fost receptivi şi au înţeles că fără nişte cunoştinţe de bază în domeniul igienei în producţie riscă închiderea unităţilor. „Faptul că nu i-a costat nimic şi au putut aduce oamenii la cursurile susţinute de noi a fost foarte important pentru ei. După cum decurge acest proiect, avem garanţia că oamenii devin din ce în ce mai responsabili. Cel mai uşor pentru noi, ca autoritate în domeniul siguranţei alimentelor, este să închidem unităţile care nu respectă normele impuse prin legislaţia europeană. Noi ştim însă că operatorii nu sunt duşmanii noştri şi că în prezent micii producători din panificaţie duc lipsă cel mai mult de informare şi pregătire“, a afirmat Lili Pasat, reprezentant al DSVSA în cadrul proiectului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS