9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltchim şi Boromir, trofeul creativităţii

Oltchim şi Boromir, trofeul creativităţii

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Vâlcea a organizat vineri, începând cu ora 18.30, la Hotelul Cozia din Călimăneşti – Căciulata, Topul Firmelor Vâlcene, ediţia 2006. Acest eveniment, devenit tradiţie în rândul oamenilor de afaceri ai judeţului, a ajuns la cea de-a XIV-a ediţie. Firmele de pe primele locuri au fost alese din aproape 500 de societăţi, clasificarea lor făcându-se după domeniul de activitate, după mărimea lor şi randamentul din anul 2006. Pentru locurile I, organizatorii au oferit diplome şi plachete, iar firmele clasate pe primele zece locuri la fiecare categorie au fost premiate de Valentin Cismaru, preşedintele CCI Vâlcea. Topul Firmelor Vâlcene 2006 a fost deschis de Valentin Cismaru. Au ţinut apoi discursuri prefectul Anuţa Handolescu, preşedintele consiliului judeţean, Dumitru Buşe, şi primarul Râmnicului, Mircia Gutău. „Alegerea celor aproape 500 de societăţi comerciale a fost făcută după o selecţie dintr-un total de peste 4.400 de firme care au înregistrat profit în anul 2006. Evaluarea nivelului de performanţă şi stabilirea clasamentelor pe domenii, grupe de activitate şi grupe de mărime a firmelor s-au făcut pentru anul financiar 2006 de CCI Vâlcea, prin preluarea electronică a datelor, în baza metodologiei pentru întocmirea Topului Naţional al Firmelor, aprobată de comisia constituită în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a României. Pentru realizarea Topului Firmelor, au fost prevăzute domeniile: Cercetare – Dezvoltare şi High- Tech; Industrie; Agricultură, Pescuit şi Piscicultură; Construcţii; Servicii şi Comerţ, Export şi Turism“, a declarat Valentin Cismaru. Au primit distincţii şi societăţile care au ocupat locul I în ultimii trei ani. Principalele firme premiate la secţiunea lucrări de construcţii au fost: pe locul I, la întreprinderi mari, SC Govora SA, la întreprinderi mijlocii, Conexvil SA, la întreprinderi mici, Vicexpert, la microîntreprinderi, Rem Service, iar la lucrări de instalaţii – firma Proimsat. Oltchim a ocupat locul I, la întreprinderi foarte mari, la categoria industria produselor primare, iar CET Govora, la categoria producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice, termice, a gazelor naturale şi a apei. Cozia Forest şi Vilcart au ocupat primele locuri la industria lemnului, Minet SA şi Arta Populară Socom, la industria produselor textile, Şapte Spice, Diana şi Boromir, la industria alimentară, iar Annabella şi Govora Com, la comerţul cu amănuntul în magazine specializate, nespecializate, la întreprinderi mari şi mijlocii. De asemenea, Trofeul Creativităţii a fost acordat la întreprinderi foarte mari şi întreprinderi mari Oltchimului şi Boromir Ind SRL, iar Trofeul cel mare al CCI Vâlcea a fost câştigat de Diana SRL. Invitaţii au asistat până la miezul nopţii la un show deosebit, realizat de Ioan Gyuri Pascu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS