În Olt se practică munca la negru

Autori


OLT. Două firme din judeţul Olt au fost amendate de inspectorii din cadrul Serviciului de control – relaţii de muncă ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) în urma unei acţiuni derulate la sfârşitul lunii trecute.

15 unităţi au fost controlate de inspectorii în perioada 24 – 30 august. Au fost constatate 24 de deficienţe şi s-au aplicat două amenzi şi două avertismente. Valoarea amenzilor aplicate de inspectorii de muncă este de 6.000 de lei.

Dintre cele 15 societăţi verificate, numai trei au fost sancţionate.

SC Netprosper SRL Slatina, cu obiect de activitate confecţii textile, a primit amenda cea mai mare. Firma a fost sancţionată cu 4.500 de lei pentru că angajatorul a primit la lucru trei persoane pentru care nu a întocmit contractele individuale de muncă.


Tot pentru aceeaşi faptă, SC Texcomer SRL Slatina, cu

obiect de activitate confecţii textile, a fost amendată de ITM. În timpul controlului, s-a constatat că angajatorul a primit la lucru o persoană fără a-i întocmi forme legale. Unitatea a primit o amendă în valoare de 1.500 de lei.

Altă firmă a fost sancţionată cu două avertismente. Este vorba de SC Nero 94 SRL Izbiceni, cu obiect de activitate construcţii metalice. Angajatorul a fost avertizat de inspectorii ITM pentru că nu a depus la sediul inspectoratului în termen legal dovezile de plată ale salariilor şi declaraţiile fiscale de constituire a comisionului datorat.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 4 septembrie 2007

Actualitate

» O poliţistă a organizat un flagrant unui bărbat care practică prostituţia
» 141 deputaţi bulgari au colaborat cu serviciile secrete comuniste
» Bărbat judecat pentru molestare sexuală de minori, achitat de magistraţi
» Prostănacul e naiv dacă vrea premier
» Primăriile din Vâlcea nu mai au bani pentru salariile angajaţilor
» Democraţii îi arată pisica lui Nedelescu
» Noul BCR, sub umbrela ERSTE
» Grup de falsificatori, anihilat de poliţiştii de frontieră mehedinţeni
» Conducerea Senatului accelerează procedurile privind votul uninominal
» Doi diplomaţi francezi au fost jefuiţi într-un bar din centrul Bucureştiului
» Mii de copaci de pe marginea drumurilor din Gorj vor fi tăiaţi

Local

» Scurte ştiri
» Dezastru la concursul de la Spitalul Judeţean
» Electrocarbon, doar avertizată pentru poluarea Urlătoarei
» În Olt se practică munca la negru
» Gospodărie lovită de trăsnet
» Un tânăr a încercat să se sinucidă
» Medicii au început raportarea în programul de evaluare a sănătăţii
» Promovabilitatea la bac a crescut cu două procente
» Tezele unice, control asupra profesorilor
» Ferma de păsări din Scorniceşti, notificată la Craiova
» Boschetarul – problemă din Severin
» Rabla se dă ca pâinea caldă
» Septembrie
» Şcolile hunedorene, acreditate pe ultima sută de metri
» Soţii Frigură dau viaţă lutului
» Cum se dau tezele cu subiect unic
» Bărbaţii, vulnerabili la meningită
» Un deţinut a căzut din pat
» Agent lovit de un scuterist
» Accident mortal în Slatina
» Poliţiştii, la vânătoare de arme
» Primăria lasă şcolile fără bani

Dolj

» Promovabilitate 60% la bac
» Împuşcat de un om al legii
» Scurte stiri
» Taxa Mazăre, la Calafat

Gorj

» Bazinul Carbonifer Jilţ, 30 de ani de existenţă
» Târgu Jiu va avea un aspect european
» Pietonii, persona non grata
» La grădiniţă, printre schele şi muncitori
» Pantelimon Manta a trecut la PNL

Bani & Afaceri

» SCURTE ŞTIRI

Magazin

» Bistro Park, la umbra staţiei de carburanţi
» Horoscop
» Scurte ştiri
» Secretele culorii alimentelor
» Fereşte-te de radar!

Opinii

» Versace vs. Armani
» Impasul

Top