20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTratament gratuit pentru renunţarea la fumat

Tratament gratuit pentru renunţarea la fumat

Românii care intenţionează să se lase de fumat vor beneficia de consultaţii şi medicamente gratuite prin intermediul unui program al Ministerului Sănătăţii, numit „Stop Fumat“, lansat ieri de ministrul Eugen Nicolăescu. „Orice fumător care vrea să renunţe la ţigări va telefona la o linie verde – 08008 STOPFUMAT sau 08008786738628 – unde va fi programat pentru o consultaţie medicală. Fumătorii nu au nevoie de trimitere de la medicul de familie şi nici nu contează dacă sunt asiguraţi sau nu, întrucât banii nu vin de la bugetul de stat şi nici de la cel al asigurărilor, ci din taxa pe viciu“, a explicat ieri ministrul Nicolăescu.
Medicamentele vor fi oferite astfel încât să asigure necesarul pentru două săptămâni. După acest interval, medicii vor verifica dacă respectivul a renunţat la fumat, măsurând concentraţia de cotinină (metabolit al nicotinei – n.r.) din urină. În plus, va fi asigurată monitorizarea simptomelor de sevraj ale pacienţilor, durata tratamentului fiind de maximum trei luni, interval în care trebuie să se vindece dependenţa de nicotină. Programul a demarat în Bucureşti, printr-un proiect-pilot, urmând să continue în alte zece oraşe, începând din 10 septembrie, apoi, în funcţie de rezultate, va putea fi extins la nivel naţional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU