19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPagubele furtunii, necunoscute autorităţilor

Pagubele furtunii, necunoscute autorităţilor

GORJ. Furtuna care s-a abătut duminică seară peste municipiul Târgu Jiu şi mai multe localităţi gorjene a produs stricăciuni însemnate, deşi autorităţile susţin că nu s-a înregistrat nici o pagubă. Conform reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, şase autoturisme au fost avariate de bucăţi de ţiglă sau lemn desprinse din acoperişurile blocurilor sau de alte obiecte luate de vântul puternic. Maşinile afectate de furtună se aflau în zonele Diana, Islaz, Gară şi Victoria. Două autoturisme care erau parcate în faţa unui bloc din cartierul Diana au fost avariate de bucăţile de ţiglă desprinse din acoperişul imobilului. Cu toate acestea, nici reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj şi nici cei ai Primăriei Târgu Jiu nu ştiau nimic de pagubele înregistrate. „Nu a fost înregistrată nici o pagubă“, a spus Constantin Cilibiu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Tot în urma ploilor de dumincă seară, mai multe case din comuna Scoarţa au fost inundate, această situaţie înregistrându-se de fiecare dată când sunt precipitaţii abundente. De asemenea, Drumul Naţional 67, care face legătura între Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea, a fost blocat timp de câteva zeci de minute, şoferii aflaţi în trafic fiind nevoiţi să tragă pe dreapta din cauza furtunii.

Mai multe comune şi cartiere au rămas în beznă

Mai multe cartiere din municipiul Târgu Jiu şi câteva comune din judeţ au rămas fără energie electrică, în urma vântului puternic şi a precipitaţiilor de duminică seară. A fost întreruptă alimentarea cu energie electrică a cartierelor Preajba, Romaneşti, Panduraşul şi Calea Bucureşti, din municipiul Târgu Jiu, a oraşului Ţicleni, municipiului Motru şi comunelor Băleşti, Ciuperceni, Câlnic, Arcani, Runcu şi Peştişani.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SC CEZ Distribuţie SA Gorj, Dan Popescu, echipele de intervenţie ale Zonei de Exploatare Medie şi Joasă Tensiune Gorj au acţionat în timpul nopţii, astfel încât ieri-dimineaţă toate localităţile erau reconectate la sistemul de alimentare cu energie electrică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS