11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLux pentru toate buzunarele

Lux pentru toate buzunarele

Prestigioasa revistă Forbes, considerată „Biblia capitalismului“, a desemnat 12 autoturisme de lux care au preţuri abordabile şi pentru muritorii de rând.

 

Câţi dintre noi nu şi-ar dori să fie milionari şi să aibă bani să îşi permită nişte bolizi de lux? Visele rămân de cele mai multe ori la acest stadiu, din cauza preţurilor exorbitante la care se vând de obicei maşinile de lux. Revista Forbes a încercat să vină în ajutorul amatorilor de motoare şi a realizat un clasament cu 12 autoturisme aflate în comercializare, care, deşi sunt considerate de lux, au preţuri oarecum abordabile pentru muritorii de rând.

Pe primul loc se află Audi A3 2.0T, care, potrivit specialiştilor, prezintă multe caracteristici ce se aflau cândva doar pe vehiculele de lux. În plus, acest autoturism, care este şi tineresc, şi elegant în acelaşi timp, costă „doar“ 23.340 de dolari şi prezintă cel mai bun raport preţ-calitate.

Pe locul doi în clasament se află BMW 328i, de asemenea cu cutie de viteze în şase trepte sau automată şi un sistem de frânare supertehnologic. Bolidul are un preţ de plecare de 33.175 de dolari.

Ultima treaptă pe podium este ocupată de Cadillac CTS. Acest model urmează să fie pus în vânzare în septembrie 2008 şi va avea un preţ standard de 32.500 de dolari. Printre altele, acest autoturism prezintă un sistem video inovativ şi automat, care permite şoferului să urmărească un film în timp ce maşina este staţionată.

Urmează în clasament Infiniti G37, ce urmează să fie lansat pe piaţă în august 2008, cu un preţ de bază de 32.000 de dolari. Locul cinci în clasament este ocupat de Jaguar X-Type 3.0 (preţ de pornire 34.995 de dolari), urmat de Land Rover LR2 (34.700 de dolari) şi de Lexus IS 250 (30.970 de dolari). Ultimele poziţii în clasament sunt ocupate de Lincoln MKZ (29.305 dolari), Mercedes-Benz C300, cu un preţ de pornire de 31.975 de dolari, Porsche Cayenne 2008, cu un preţ iniţial de 44.295 de dolari, Saab 9-3 (26.995 de dolari) şi Volvo C30 (23.395 de dolari).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS