19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDirecţia Apelor Jiu are un nou director

Direcţia Apelor Jiu are un nou director

În ultima vreme, vântul schimbării a bătut la uşa mai multor directori pedişti, înlocuiţi, rând pe rând, cu directori liberali, urmându-se astfel politica premierului Călin Popescu Tăriceanu care a anunţat restructurarea cabinetului fără miniştrii PD. Dacă în cazul celorlalte instituţii, cei mai mulţi directori executivi au preferat să le cedeze locul foştilor „colegi“ de alianţă fără prea multă vâlvă, Ştefan Stoica, fostul director al Direcţiei Apelor (DA) Jiu Craiova, şi-a predat atribuţiile în cadrul unei conferinţe de presă, acceptând astfel „să fie luat la întrebări“. „Începând de astăzi (luni -n.r.) nu mai sunt directorul acestei instituţii. Am încheiat amiabil relaţia cu Administraţia Naţională Apele Române. Am considerat normal să părăsesc această funcţie pentru că am venit aici cu sprijinul PD, care nu mai este la guvernare“, a declarat Stoica. El a explicat că a spus încă de la început că în momentul în care acest partid nu va mai fi la putere se va retrage.

„Îmi propun continuarea politicilor în domeniul apelor“

Noul director executiv al DA Jiu, Marin Tălău (fost director adjunct al instituţiei), îşi propune să continue strategiile actuale ale Direcţiei şi să asigure stabilitatea financiară. „O prioritate este continuarea strategiei actuale a direcţie şi a politicilor în domeniul apelor“, a declarat Tălău, care a explicat că o altă prioritate este şi „planul de apărare şi diminuare a efectelor inundaţiilor“, care va fi discutat mâine, într-o dezbatere organizată la prefectură.
În programul din 2007 sunt în execuţie 22 de obiective de investiţii cu o valoare de program provizorie de peste 38,99 milioane de lei. Pentru Dolj, acesta include punerea în siguranţă a barajului Işalniţa, amenajarea râului Jiu în zona localităţii Schitu, amenajarea şi reabilitarea pârâului Terpeziţa şi a afluenţilor în zona Gabru, respectiv a pârâului Prodila în zona Podari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS