20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBacalaureatul se apropie de final

Bacalaureatul se apropie de final

Vâlcea. Emoţiile absolvenţilor de liceu, care, în ultimele două săptămâni, au dat examenul de bacalaureat se apropie de sfârşit. Aceştia au susţinut ieri  penultima probă a examenului naţional. În funcţie de liceul urmat, tinerii vâlceni au optat pentru biologie, desen tehnic, informatică, limba latină sau fizică. „Bacalaureatul a continuat cu proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării, scrisă sau practică, varianta extrasă, în prezenţa ministrului educaţiei, fiind cea cu numărul 67. Au fost 24 de discipline, 99 de programe de examen, numărul extras fiind valabil pentru toate probele, inclusiv cele practice. Proba E este compusă din filierele teoretică, vocaţională şi tehnologică şi însumează 57 de specializări. Filiera teoretică are profilurile real şi uman, cea vocaţională cuprinde profilurile educaţie fizică şi sport, artistic, militar, pedagogic şi teologic, iar cea tehnologică include profilurile resurse naturale şi protecţia mediului, servicii şi tehnic. Pe parcursul examenului nu s-au întâmplat evenimente deosebite“, a declarat Nicolae Safta, secretarul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea. Pentru această probă s-au înscris 3.746 de elevi, dintre care doar patru au lipsit. Majoritatea elevilor au ieşit bucuroşi de la examen. „A fost mult mai uşor decât la matematică, pentru că aici ştiam cât de cât, dar la matematică nu prea m-am descurcat“, a spus un elev al Colegiului Naţional Economic. Astăzi, candidaţii intraţi în cursa pentru diploma de bacalaureat vor susţine proba F (proba la alegere), ultimul examen din această sesiune a bacalaureatului. Ca în fiecare an, majoritatea tinerilor înscrişi la bacalaureat, peste 60%, au optat pentru proba la educaţie fizică. Această probă este considerată cea mai uşoară, elevii spunând chiar că au scăpat de bac. Prima afişare a rezultatelor va avea loc pe 7 iulie, până la ora 16.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS