9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalProfesorii, în vizorul ISJ

Profesorii, în vizorul ISJ

OLT. Testele naţionale au trecut, iar la sfârşitul săptămânii viitoare se va realiza  repartizarea computerizată. Directorii gimnaziilor şi profesorii de limba şi literatura română, matematică, istorie şi geografie sunt acum în vizorul Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, în cadrul evaluării rezultatelor şcolare ale absolvenţilor de clasa a VIII-a. Faptul că sute de elevi nu s-au înscris pentru susţinerea testelor naţionale, iar alte sute nu au trecut acest examen le dă de gândit inspectorilor, astfel că se va realiza în scurt timp şi un clasament în care nici o şcoală din judeţ nu şi-ar dori să figureze. Printre „performeri“, Şcoala de Arte şi Meserii Caracal, care şi-a trimis la teste doar doi elevi din două clase a VIII-a, unul dintre ei absentând, iar al doilea promovând. Şcoala a reuşit astfel performanţa să înregistreze promovabilitate 100%. Şcoala Baldovineşti este alt caz de analizat, de aici nici unul din cei nouă absolvenţi de clasa a VIII-a neprezentându-se la examen, conform declaraţiilor inspectorului şcolar general-adjunct Gabriel Savu.
Dacă promovabilitate 0 nu a înregistrat nici o şcoală, sub 25% sunt însă mai multe cazuri: Şcoala nr. 1 Balş – 20%, Şcoala Reşca – 16,67%, Şcoala Viespeşti – 15,38%, Şcoala Proaspeţi -14,29%, Şcoala Schitu – 10%. Rezultate slabe la limba română au înregistrat elevii de la şcolile din Voineasa, Şcoala nr. 1 Balş, Şcoala Proaspeţi, rezultate slabe la istorie s-au înregistrat la Dobrosloveni etc.  „Deocamdată, vin să-şi ridice fişele de autoevaluare, însă dureroasă va fi evaluarea“, a declarat inspectorul şcolar general-adjunct Gabriel Savu.
Situaţia este cu atât mai surprinzătoare cu cât în ultimii ani se tot vorbeşte despre faptul că profesorii necalificaţi nu-şi mai găsesc loc în şcolile din judeţ, însă performanţele întârzie să apară. Va fi o vară plină pentru inspectorii de specialitate şi pentru metodişti, intenţia declarată fiind aceea a organizării unor cursuri de perfecţionare pentru profesorii care nu au obţinut rezultate bune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII