14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalReţea de distribuitori de droguri, anihilată

Reţea de distribuitori de droguri, anihilată

Lucian Cucu, de 24 de ani, din Drobeta Turnu Severin, intenţiona să valorifice cantitatea de 4,5 grame de haşiş contra sumei de 700 de lei, când a fost prins de oamenii legii.
Pentru ca acesta să nu atragă atenţia poliţiştilor, a apelat la ajutorul lui Silviu Fâţă şi Cristian Armulescu, ambii din Drobeta Turnu Severin, care îl transportau pe acesta cu autoturismele personale la eventuali cumpărători de droguri. Poliţiştii de frontieră au stabilit că cei trei fac parte dintr-un grup infracţional organizat care, în  perioada martie – aprilie 2007, s-a deplasat frecvent în zona de vest a ţării (în special în căminele studenţeşti), de unde procurau cantităţi de droguri de risc pe care le ofereau spre vânzare în cantităţi mici consumatorilor de pe raza municipiului Turnu Severin. „În cadrul unei acţiuni informativ-operative de combatere a traficului de substanţe interzise desfăşurată de poliţişti de frontieră din cadrul compartimentelor operative ale IJPF Mehedinţi, DPF Timişoara şi SIPI Mehedinţi, în seara zilei de 14 iunie, în jurul orei 22.30, a fost prins în flagrant un tânăr suspectat că deţine droguri pentru comercializare şi consum“, a precizat purtătorul de cuvânt al IJPF Mehedinţi, comisarul şef Valeriu Pera.
La percheziţia efectuată asupra autoturismului al cărui proprietar este Silviu Fâţă, dar care era folosit de Cristian Armulescu, poliţiştii de frontieră au descoperit o cantitate de aproximativ două grame de haşiş, o pastilă de 0,20 grame de ecstasy şi foiţe pentru prepararea ţigărilor cu haşiş.
Întreaga cantitate de 6,5 grame de haşiş şi pastila de ecstasy au fost expertizate de specialişti din cadrul laboratorului central de analiză şi profil al drogurilor al DGCCO Bucureşti. Oamenii legii desfăşoară acum activităţi specifice sub îndrumarea procurorului pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a lui Lucian Cucu şi a celorlalte persoane implicate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi transport de droguri de risc, Lucian Cucu fiind reţinut pentru 24 de ore de procurori din cadrul DIICOT Biroul Teritorial Mehedinţi, urmând să fie prezentat instanţei competente cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între trei şi 15 ani.                                 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII