Acasă Local Sindicaliştii i-au fluierat pe patronii CEZ Oltenia

Sindicaliştii i-au fluierat pe patronii CEZ Oltenia

-

Sindicaliştii de la CEZ Oltenia au protestat împotriva politicii salariale şi de personal a patronatului. Ei au fost susţinuţi de colegii din BNS, care vor protesta şi la Ambasada Cehiei la Bucureşti. Litigiul de muncă va continua pe rolul instanţelor de judecată.

Aproape 1.000 de persoane au participat ieri, la Craiova, la un miting de protest împotriva politicilor salariale şi de personal duse de grupul ceh CEZ – acţionarul majoritar de la ELECTRICA Oltenia.
Sindicaliştii acuză patronatul că nu respectă legislaţia muncii valabilă în România şi că nu acordă salariile valabile la nivel de ramură a energiei, unde retribuţiile minime sunt de 620 de lei. În al doilea rând, oamenii spun că nu au fost consultaţi atunci când societatea a fost divizată în CEZ Vânzare şi CEZ Distribuţie, proces în urma căruia contractul colectiv de muncă nu a fost preluat în ambele firme. În al treilea rând, angajaţii susţin că s-au săturat să fie înjuraţi de consumatori din cauza noului sistem de facturare, plin de erori. Sindicaliştii au avut o şedinţă la Casa Ştiinţei şi Tehnicii, apoi au pornit în marş pe traseul bulevardul Titulescu – Piaţa Prefecturii, unde li s-au alăturat colegii de la organizaţiile afiliate la Blocul Naţional Sindical (BNS).

Grevă de solidaritate la nivelul BNS

Pe traseu, coloanele de manifestanţi s-au oprit în faţa sediului CEZ din centrul oraşului şi, într-un cor de fluierături, au început să scandeze: „Afară cu CEZ-ul din ţară!“ şi „Hoţii! Hoţii!“. „Am ajuns sclavi pe plantaţie“, spuneau unii lideri ai sindicaliştilor. „Vom face un protest la Ambasada Cehiei, întrucât CEZ este companie de stat. Statul ceh trebuie să-şi oblige reprezentanţii să respecte legile muncii din România. Apoi vom face acţiuni de acest gen unde au ajuns cehii, ajutaţi de lichelele româneşti din slujba lor. Voi supune la vot inclusiv declanşarea grevei de solidaritate la nivelul BNS“, a spus, în faţa manifestanţilor, Matei Brătianu, secretarul general al BNS.
La rândul lor, reprezentanţii CEZ spun că aşteaptă soluţionarea conflictului de muncă în justiţie, în paralel cu continuarea negocierilor cu sindicatele. „Noi considerăm că nu s-a încălcat legislaţia românească. Separarea activităţilor de vânzare şi distribuţie a fost cerută de o directivă a UE. Există câteva procese pe rol, la Curtea de Apel Bucureşti, şi aşteptăm rezultatele. În ceea ce priveşte salariile, oferta a fost majorată de la 10 la 15%, mărire aplicabilă la salariul de bază. Până acum, propunerea era de 10% aplicabil la salariul de bază şi 10% – motivaţional“, a spus Liana Tătăranu, purtătoare de cuvânt a CEZ-Electrica Oltenia.

Bogdan GROȘEREANU
Bogdan GROȘEREANU
Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.

5 COMENTARII

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.