20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalZece ani de luptă cu moartea

Zece ani de luptă cu moartea

După un sfârşit de săptămână în care au fost solicitaţi să intervină la mai multe accidente de circulaţie, dintre care unul mortal, medicii din cadrul SMURD au organizat ieri un exerciţiu în centrul Craiovei.

În urmă cu zece ani, pe 10 iunie, în Craiova a luat fiinţă Unitatea de Primire Urgenţe în cadrul Spitalului nr. 1 Craiova. După aproape un an, în colaborare cu Grupul de Pompieri „Oltenia“ s-au pus bazele unităţii de reanimare prespitalicească SMURD. Din acel an şi până în prezent, pe lângă faptul că a intervenit în mii de cazuri, salvând sute de vieţi, SMURD Craiova s-a perfecţionat continuu, ajungând să devină Centrul Naţional de Formare în Medicina de Urgenţă. Conform şefului SMURD Craiova, medicul Luciana Rotaru, se urmăreşte ca SMURD să fie extins şi în alte oraşe din Dolj până la sfârşitul anului, timpii de intervenţie scăzând considerabil. „Sperăm ca până la sfârşitul anului să avem echipaje şi în judeţ, putând astfel să intervenim în timp util în cazul solicitărilor“, a declarat Luciana Rotaru.

Exerciţiu pentru craioveni

SMURD Craiova a sărbătorit ieri zece ani de existenţă printr-un exerciţiu în centrul Craiovei. Trecătorii au avut ocazia să urmărească pas cu pas intervenţia echipajelor SMURD în cazul unui accident rutier soldat cu mai multe victime. În exerciţiu au fost folosiţi pe post de „victime“ studenţi de la Medicină, aceştia fiind vopsiţi pentru a părea accidentaţi. Exerciţiul a fost destul de real, pentru că mai mulţi oameni din rândul privitorilor întrebau în ce stare sunt victimele şi ce s-a întâmplat. O femeie chiar a izbucnit în lacrimi văzând „carnagiul“ din faţa primăriei. „Acesta a fost un exerciţiu de intervenţie în situaţia producerii unui accident de circulaţie soldat cu 15 victime, din care şapte încarcerate, bilanţul general fiind un decedat, 14 victime, din care şapte declarate în stare critică, necesitând manevre complexe de intervenţie. Le mulţumim celor ce au fost prezenţi aici pentru a vedea munca noastră“, a mai spus dr. Luciana Rotaru. Craiovenii au fost destul de încântaţi de faptul că au putut vedea paramedicii la lucru. „Am văzut cum intervin cei de la SMURD numai la ştiri şi nu credeam că avem şi noi oameni aşa de pregătiţi pentru astfel de dezastre“, a explicat un craiovean care a urmărit exerciţiul până la sfârşit.

Victime în week-end

O persoană a decedat şi două au fost rănite vineri, în jurul orei 16.00, în localitatea doljeană Podari, după ce un bărbat a adormit la volan şi a lovit două maşini care circulau regulamentar. Conform poliţiştilor de la Rutieră, Florea Stropan, de 51 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Chevrolet Aveo pe DN 56, în comuna Podari, a adormit la volan şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autotractor Mercedes, condus de Nelu Sinaghi, de 49 de ani, din Cisnădie. După impactul cu Mercedesul, Chevroletul s-a răsucit, după care a intrat în coliziune cu o Dacia, condusă de Lucian Dinu, de 44 de ani, din Craiova, ce circula în spatele său. La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD şi Descarcerarea, însă nu s-a mai putut face nimic pentru Eugenia Bleoju, de 76 de ani, din Calopăr, pasageră în Chevrolet, care a decedat. De asemenea, şoferul Chevroletului a fost accidentat grav, iar Maria Stropan, de 51 de ani, din Craiova, pasageră în acelaşi autoturism, a fost rănită uşor.
        În  aceeaşi zi, în jurul orei 12.30, în comuna Argetoaia, Dumitru Nistor, de 48 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Dacia 1310, a accidentat grav un copil de trei ani, din localitate, care, fiind nesupravegheat, s-a angajat în traversarea drumului în fugă şi prin loc nemarcat.
Sâmbătă, în jurul orei 10.30, în Craiova, Petre Vlădoianu, de 65 de ani,  în timp ce conducea o Dacia pe strada Nicolae Titulescu, la intersecţia cu strada Constantin Brâncuşi, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor şi a accidentat-o uşor pe Viorica Petrache, de 43 de ani, din Craiova, care a traversat strada regulamentar. Victimele au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Dosare penale

În week-end-ul trecut, agenţii de poliţie rutieră au întocmit patru dosare penale conducătorilor auto depistaţi în trafic pe drumurile publice conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. 
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU