19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSărbătoare alături de jandarmi

Sărbătoare alături de jandarmi

Ziua Internaţională a Copilului a fost sărbătorită ieri de majoritatea instituţiilor publice din judeţul Vâlcea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) organizând cu acest prilej Ziua Porţilor Deschise.

Manifestările culturale şi sportive au început la ora 9.00, când copiii din clasele a IV-a de la Şcolile nr. 1 „Take Ionescu“ şi Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea au fost primiţi de locotenent colonelul Adrian Bădărâcă, adjunctul inspectorului-şef al Jandarmeriei Vâlcea. Acesta le-a transmis copiilor mesajul de bun venit şi au fost prezentate pentru început, pe un ecran, mai multe imagini din activitatea de pregătire a jandarmilor vâlceni. După ce au urmărit filmul, căpitanul Cristian Turcu, purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, a răspuns la toate întrebările puse de elevii, după care a urmat vizitarea unităţii. „Având în vedere că pe 17 mai, noi, românii, am omagiat eroii neamului, am organizat şi un concurs de poezie, în care şapte elevi din fiecare clasă au recitat câte o poezie în care aminteau de cei ce şi-au dat viaţa pentru ca noi, astăzi, să trăim în linişte. Toţi participanţii au fost urmăriţi atent de un juriu care le-a acordat numai note de 10, după care jandarmii le-au oferit diplome şi tricouri inscripţionate. De asemenea, au fost răsplătiţi şi elevii care au participat la jocurile sportive, în urmă cu o zi, cu medalii, cupe, diplome şi multe dulciuri“, a declarat căpitanul Cristian Turcu.
După concursul de poezie, a urmat prezentarea de către jandarmi a unui exerciţiu de intervenţie în cazul în care membrii galeriilor a două echipe de fotbal tulbură ordinea şi liniştea publică. A fost prezentată şi activitatea câinilor de serviciu ai Jandarmeriei Vâlcea, după care cinci copii antrenaţi la un club de karate din municipiu au prezentat şi ei câteva exerciţii demonstrative. Cireaşa de pe tort au constituit-o autovehiculele, tehnica, armamentul şi unele materiale de intervenţie ale jandarmilor pe care copiii le-au putut vedea. „Cel mai mult mi-au plăcut armele jandarmilor şi câinii. Până acum nu aveam o impresie foarte bună despre jandarmi, dar cu această ocazie am realizat că ei fac numai dreptate“, a precizat Andrada Dobre, elevă în clasa a IV-a la Şcoala nr. 1 „Take Ionescu“. Toţi copiii au fost recompensaţi cu dulciuri, după care au fost transportaţi în autovehiculele Jandarmeriei Vâlcea, cu dispozitivele de avertizare în funcţiune, la Grădina Zoologică din municipiu.

Distracţie şi în Parcul „Mircea cel Bătrân“

Şi în Parcul „Mircea cel Bătrân“ din centrul oraşului a fost distracţie. Aici, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea împreună cu Palatul Copiilor au organizat mai multe manifestări. Micuţii până în cinci ani au avut ocazia să deseneze cu creta pe asfalt tot ce au vrut ei. Apoi, timp de două ore, a avut loc un spectacol de muzică populară. Au cântat peste 11 formaţii de fluieraşi, grupuri vocale şi tarafuri şi în jur de 33 de solişti şi instrumentişti din tot judeţul, după care participanţii au fost răsplătiţi cu dulciuri.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS