17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSala Sporturilor Traian, în atenţia autorităţilor vâlcene

Sala Sporturilor Traian, în atenţia autorităţilor vâlcene

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vâlcea a fost convocat vineri, prin ordin al prefectului, pe tema aspectelor privind funcţionalitatea şi siguranţa în exploatare a Sălii Sporturilor „Traian“. Căderile de tensiune care au avut loc în sală la finala Cupei Cupelor au făcut ca membrii CJSU să se întrunească şi să ia măsuri pentru evitarea problemelor la meciurile viitoare. Astfel a fost aprobat un proiect de hotărâre privind constituirea unei comisii care să verifice disfuncţionalităţile apărute în organizarea meciului de handbal feminin pentru finala Cupei Cupelor din 20 mai. Proiectul a fost votat în unanimitate de membrii CJSU, din comisie făcând parte reprezentanţi ai Prefecturii Vâlcea, Direcţiei Judeţene pentru Sport, Inspectoratului Judeţean în Construcţii, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” (ISU), Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), SC IMSAT SA Râmnicu Valcea şi CEZ Electrica Oltenia. Rezultatul acţiunii de verificare va fi concretizat într-un raport care va fi înaintat, spre analiză, Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă până pe 5 iunie, având în vedere că pe 9 iunie va avea loc în Sala Sporturilor „Traian“ partida de handbal feminin dintre naţionala României şi lotul naţional al Suediei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS